Servicii de 59 milioane lei pentru DRDP Cluj. Ce lucrări sunt prevăzute

Servicii de 59 milioane lei pentru DRDP Cluj. Ce lucrări sunt prevăzute
| Foto: Consiliul Judetean Cluj

CNAIR a cumpărat servicii de întreţinere pentru drumurile administrate de DRDP Cluj în valoare de aproape 59 milioane de lei.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a achiziţionat servicii de întreţinere a drumurilor pentru Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, în valoare de 58,8 milioane de lei (12,6 milioane de euro), fără TVA, potrivit unui anunţ publicat sâmbătă pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), scrie news.ro. 

CNAIR a încheiat un acord-cadru, pe patru ani, care vizează executarea unor lucrări de întreţinere curentă pentru poduri, pasaje, podeţe şi tuneluri. În plus, acordul vizează şi întreţinerea zidurilor de sprijin şi prevenirea efectelor inundaţiilor pentru drumurile administrate de DRDP Cluj.

Cele două firme care au câştigat contractele sunt Teo Trans Consulting din Bucureşti şi Athos Com din Crişeni, judeţul Sălaj. Tipul procedurii a fost licitaţie deschisă, iar criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut.

Etichete
Comenteaza