Sfinţii Trei Ierahi, sărbătoriţi astăzi

Sfinţii Trei Ierahi, sărbătoriţi astăzi
Credincioşii ortodocşi şi cei greco-catolici îi sărbătoressc astăzi pe Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.
Cei trei Sfinţi sunt şi ocrotitori ai Facultăţii de Teologie din Cluj-Napoca.

De precizat că fiecare dintre cei sfinţi sunt sărbătoriţi şi separat în această lună: Sfântul Vasile cel Mare în 1 ianuarie, Sfântul Grigorie Teologul în 25 ianuarie şi Aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur, în 27 ianuarie.

Sărbătoarea comună a celor trei sfinţi are la origine faptul că în secoul XI au apărut neînţelegeri între unii credincioşi mai evalvioşi, unii dintre ei considerându-l pe unul dintre cei trei sfinţi mai mare decât ceilalţi doi.

Conform Sinaxarului bisericesc, cei Trei sfinţi s-au arătat arhiereului din cetatea Evhaitenilor, acre se numea Ioanş şi i-au transmis că fiecare a lucrat în această viaţă după cum a fost insuflat de Dumnezeu şi că fiecare a scris şi a învăţat pentru mântuirea oamenilor. Cei Trei Ierarhi l-au îndemnat pe Ioan Evhaitul să le rânduiască o sărbătoare comună, iar acesta a ascultat şi a făcut aşa.

Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, care sunt consideraţi este prăznuită în fiecare an la 30 ianuarie.
Comenteaza