Sindicaliştii din Poliţie, protest la Prefectura Cluj, marți

Sindicaliştii din Poliţie, protest la Prefectura Cluj, marți

Sindicaliştii din Poliţie încep de luni protestele în faţa prefecturilor, urnând ca în 16 decembrie să protesteze la MAI, iar în 17 decembrie, la sediile partidelor din actuala coaliţie de guvernare, solicitând aplicarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice.

”Începând cu data de 13 dec., trecem la cea de-a doua etapă de proteste, cu prezenţă fizică, ce se vor desfăşura în faţa prefecturilor din toată ţară, urmând ca pe data de 16 dec. să fim prezenţi în faţa MAI iar în 17 dec. în faţa celor 3 partide politice aflate la guvernare. Este foarte important să participăm activ la toate formele de protest şi să-i determinăm pe guvernanţi să respecte Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Este de apreciat implicarea manifestată de miile de colegi care, începând cu 1 decembrie, au aplicat avertismente scrise pentru faptele contravenţionale constatate. Această primă formă de protest a generat primele reacţii din partea ministrului finanţelor, care a recunoscut că obiectul protestului este legitim şi că trebuie aplicată legea salarizării”, anunţă sindicaliştii. din cadrul Europol.

Ei acuză că până în momentul de faţă nu au nicio garanţie cu privire la intenţiile pe care le are Guvernul în privinţa salarizării pentru anul 2022 şi nici nu mai pot avea încredere în vorbele politicienilor.


”Suntem ferm convinşi că dacă vom urma toate etapele calendarului de proteste anunţat ne vom face auziţi şi vom putea obţine ce ni se cuvine prin lege”, afirmă poliţiştii.

De asemenea, sindicaliştii vor avea la dispoziţie un model de NOTIFICARE prin care să îşi exercite dreptul de a refuza efectuarea muncii suplimentare începând cu 01 ianuarie 2022 şi refuzul de a mai efectua sarcini/atribuţii (COVID19) pe care nu le au în fişa postului în situaţia în care nu va fi aplicată Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

”Este clar că ne vom putea apăra drepturile doar prin participarea în număr cât mai mare la formele de protest. Avem cele mai bune exemple ale protestelor din justiţie (protestul magistraţilor prin suspendarea şedinţelor de judecată) şi sănătate (încetarea activităţii) în urma cărora, angajaţii din aceste sectoare de activitate şi-au primit drepturile. De aceea vă cerem să ne sprijiniţi ca să putem să ne obţinem drepturile”, precizează reprezentanţii sindicatului.

”Nu mai acceptăm să fim folosiţi pe post de mercenari ai interdicţiilor aplicate în numele COVIDULUI. Nu mai acceptăm să îndeplinim sarcini pe care nu le avem în fişa postului. Nu mai suntem dispuşi să rămânem fraierii sistemului bugetar, în timp ce pentru alte categorii bugetare, Legea salarizării deja se aplică în integralitate”, declara recent Cosmin Andreica, preşedintele Sindicatului Europol.

Acestora li se alătură şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din Penitenciare.

CALENDARUL PROTESTELOR

13 decembrie

Maramureş între orele 11:00 – 13:00

Gorj între orele 13:00 – 15:00

14 decembrie

Mehedinţi între orele 11:00 – 13:00

Vâlcea între orele 11:00 – 13:00

Bacău între orele 10:00 – 12:00

Vaslui între orele 10:00 – 12:00

Timiş între orele 10:00 – 12:00

Cluj între orele 10:00 – 12:00

Mureş între orele 10:00 – 12:00

15 dececembrie

Giurgiu între orele 11:00 – 13:00

Botoşani între orele 11:00 – 13:00

Satu Mare între orele 10:00 – 12:00

Alba între orele 11:00 – 13:00

Dolj între orele 12:00 – 14:00

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza