Sindicaliştii, în stradă: cer condiţii şi salarii mai bune VIDEO

Sindicaliştii, în stradă: cer condiţii şi salarii mai bune VIDEO
Condiţiile grele de muncă, salariile mici şi concedierile anunţate de conducere i-au scos în stradă astăzi pe poştaşii clujeni. Aproape 100 de angajaţi ai poştei au pichetat sediul Prefecturii pentru a-şi exprima nemulţumirile faţă de ultimele decizii ale companiei. Oamenii au cerut condiţii decente de lucru, stoparea disponibilizărilor şi revenirea la programul normal de lucru. Reprezentanţi ai sindicaliştilor s-au întâlnit şi cu prefectul Florin Stamatian, căruia i-au înmânat o listă cu revendicări.

Poştaşii se plâng că în ultimele luni conducerea companiei le-a redus săptămâna de lucru de la şase la numai patru zile, ceea ce înseamnă o scădere de 10% a salariului. De asemenea, reprezentanţii Poştei intenţionează să dea oameni afară, deşi schemele de personal nu sunt complete şi angajaţii sunt nevoiţi să facă ore suplimentare. Vezi ce spun câţiva dintre aceştia, în materialul video

O delegaţie a sindicaliştilor s-a întâlnit cu prefectul Florin Stamatian, căruia i-au înaintat o listă cu revendicări. Printre acestea, amânarea liberalizării serviciilor poştale sau încheierea unor contracte preferenţiale.

Săptămâna viitoare, sindicaliştii din Poştă speră să aibă întâlniri cu parlamentarii clujeni pentru a-i sensibiliza cu privire la problemele cu care se confruntă poşta.

 

Reporter: Cosmin Oanţă
Imagine: Zoli Szucs

Comenteaza