Sindicatul de la Mechel cere autonomia financiară a combinatului

Sindicatul de la Mechel cere autonomia financiară a combinatului
Sindicaliştii de la Mechel Câmpia Turzii, nemulţumiţi că la combinat există doar soluţia concedierii oamenilor, propun conducerii autonomia de funcţionare a societăţii pentru redresare şi rentabilizare, care să ducă la evitarea disponibilizării a 800 de angajaţi.

Potrivit unei adrese înaintate conducerii Mechel şi transmise ieri agenţiei Mediafax, în intenţia de concediere colectivă au fost prezentate doar măsurile care vizează restructurarea personalului, nu şi soluţiile economice de redresare şi îmbunătăţire a activităţii de producţie. "Considerăm că singura cale de rentabilizare şi redresare este autonomia de funcţionare a societăţii, achiziţia de ţaglă (semifabricat de oţel, din care se laminează bare sau sârme, n. a.) la preţul pieţei şi vânzarea produselor prin agenţii noştri, aceasta până nu este prea târziu. Preţul ţaglei este acum impus de grupul Mechel şi este peste cel de pe piaţă, ceea ce influenţează rezultatele financiare şi scăderea dramatică a vânzărilor. O măsură greşită care a fost luată şi care a influenţat negativ rezultatul financiar al combinatului a fost preluarea activităţii de vânzare a producţiei societăţii de către Mechel Service. Astfel, preţurile stabilite de aceasta sunt discutabile, formalităţile de contractare, derulare, urmărire a contractelor, avizare constituind o procedură greoaie şi total neproductivă. Pierderile înregistrate provin, parţial, şi din această organizare", se arată în document.

Reprezentanţii sindicatului susţin că disponibilizarea nu dă nici o garanţie de funcţionare a combinatului. Membrii sindicatului consideră că au fost înşelaţi de conducerea combinatului, care în cadrul negocierilor din 2011 privind Contractul Colectiv de Muncă a stipulat că pentru 2012 numărul personalului productiv va rămâne acelaşi. "Tragem concluzia că am fost înşelaţi, ne îndoim de buna-credinţă a grupului Mechel şi vom încerca să demonstrăm asta în faţa instanţei de judecată", arată sindicaliştii. 800 din cei 1.904 angajaţi ai combinatului vor fi disponibilizaţi din iunie, după ce acţionarul majoritar rus a notificat conducerea sindicatului.

(D.E.)

 

Etichete
Comenteaza