Singurul laborator pentru depistarea drogurilor din Transilvania e defect VIDEO

Singurul laborator pentru depistarea  drogurilor din Transilvania e defect VIDEO
Traficanţii şi cei care consumă droguri la Cluj pot să stea liniştiţi. Singurul laborator de depistare a drogurilor din Transilvania este defect de două luni şi sunt şanse mici să devină funcţional prea curând. Firma care trebuie să-l repare refuză să intervină şi asta din cauză că Inspectoratul de Poliţie îi datorează 12.000 de lei. În acest condiţii, procurorii nu pot aduce probe ştiinţifice că într-adevăr au depistat droguri. Reprezentanţii poliţiei au refuzat să comenteze situaţia.

Laboratorul din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Cluj este defect, iar probele sunt trimise pentru analize la Bucureşti. Numai că suspecţii din cazurile de trafic de droguri nu pot fi reţinuţi mai mult de 24 de ore, si sunt eliberaţi din lispă de probe.

Surse din cadrul DIICOT cluj ne-au declarat ca intampina probleme in derularea anchetelor privind traficul de droguri. Mai exact nu se pot stabili stiintific ce fel de droguri detin acuzatii deoarece laboratorul politiei este defect

Aparatura de la Cluj a mai fost stricată acum un an, când a fost reparat contra sumei de 12.000 de lei, facturată către Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Reparaţia însă nu a fost plătită.

Firma care asigura mentenanta laboratorului are de primit 12.000 de lei de mai bine de un an de la inspectoratul de politiei al judetului cluj. de aceea a refuzat sa intervina acum cand laboratorul s-a defectat. cu toate acestea reprezentantii politiei au refuzat sa comenteze situatia.

Ultimul caz de acest gen a fost descoperit recent. Cinci tineri au fost reţinuţi la festivalul Peninsula sub acuzaţia că ar consuma haşiş dar au fost eliberaţi după 24 de ore.

ALIN GOLBAN
reporter Realitatea TV

Comenteaza