Sisteme de monitorizare a copiilor la cursuri, în şcoli VIDEO

Sisteme de monitorizare a copiilor la cursuri, în şcoli VIDEO
Ministerul Educaţiei le pregăteşte o surpriză elevilor, dar şi profesorilor. În şcoli va fi introdus un sistem de monitorizare a prezenţei copiilor la cursuri. Fără a oferi amănunte asupra modului în care va fi făcută supravegherea, secretarul de stat Oana Badea a declarat că sistemul nu se adresează exclusiv elevilor, ci şi... cadrelor didactice, obişnuite să chiulească de la ore.

Oana Badea afirmă că implementarea sistemului de monitorizare va începe în acest semestru.El urmează să devină funcţional la nivelul întregii ţări până la sfârşitul anului şcolar. Potrivit secretarului de stat, costurile unui asemenea sistem vor fi suportate de fiecare unitate de învăţământ în parte.

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, spune că preţul, pentru fiecare astfel de şcoală, se ridică la 1.500 de lei. "Unitatea de învăţământ are capacitatea să susţină această cheltuială. Reţineţi însă elementul, prioritar este învăţământul liceal, colegiile tehnice şi învăţământul seral", spune ea.

Oana Badea nu a spus nici un cuvânt despre modul efectiv în care se va realiza această monitorizare .

"Nu e vorba de niciunul dintre sistemele pe care vreo firmă poate să-l vândă în acest moment. E vorba despre o procedură imaginată de un cadru didactic dintr-un colegiu din România", spune Badea.

Iniţiativa ministerului va fi discutată cu inspectorii şcolari generali din fiecare judeţ.

Comenteaza