“Situaţia la Institutul Inimii e ca în «Lista lui Schindler»”

Medicii de la Institutul Inimii "Nicolae Stăncioiu" (IINS) se confruntă cu o situaţie fără precedent. Pentru prima dată, au rămas fără bani pentru operaţiile pe cord şi sunt puşi în situaţia tragică de a alege cine trăieşte sau moare, cine poate fi operat sau nu. Chirurgul Manuel Chira a discutat cu reporterii ZIUA de CLUJ despre situaţia în care se află institutul şi despre greutatea deciziilor pe care medicii spitalului sunt nevoiţi să le ia.

Care este situaţia la Institutul Inimii? Cu ce probleme vă confruntaţi ca medic în cadrul institutului?
Bolile cardiovasculare sunt pe primul loc ca mortalitate şi morbiditate în România şi în Europa. Ca morbiditate şi mortalitate, România este pe locul 3 în Europa la femei, după Rusia şi Bulgaria, şi pe locul 4 la bărbaţi, după Rusia, Bulgaria şi Ungaria. În aceste condiţii, anul acesta Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) a alocat fonduri pentru 1.500 de operaţii pe cord pentru toată ţara. Există norme europene care spun că la o populaţie de 20 de milioane de locuitori ar trebui alocate fonduri pentru cel puţin 10.000 de operaţii pe an. În condiţiile în care avem cât de cât materiale, spitalele din România de chirurgie cardiacă fac cam 4.000 de operaţii pe an. Subfinanţarea a început de anul trecut şi acum este derizorie, este ridicolă! Bolnavii mor pe lista de aşteptare, fie că sunt copii, fie că sunt adulţi. La copii există urgenţele neonatale la nou-născuţi şi urgenţele la sugarii mici.

La IINS s-au alocat bani pentru 200 de operaţii pe cord pe tot anul, în condiţiile în care noi, dacă avem cât de cât materiale, facem 650-660 de operaţii pe an. În România se nasc în fiecare an 1.000 de copii cu malformaţii cardiace. Sunt două spitale în ţară care fac operaţii pe inimă la copii: Clujul şi Târgu-Mureş. Nouă ni s-au alocat bani pentru 16 operaţii pe cord la copii. Noi şi Târgu-Mureş, când avem cât de cât materiale, facem cam 400 de operaţii pe an. Restul de 600 sunt condamnaţi la deces pentru că nu pot fi operaţi. La Cluj avem zece paturi la Secţia de chirurgie cardiacă. Noroc că ne ajută cele patru pediatrii din Cluj, care ne ţin copiii, ni-i pregătesc şi vin direct la operaţie. Postoperator, trimitem copiii înapoi în clinicile de pediatrie.

Ce faceţi în situaţia în care vi s-au alocat bani doar pentru 16 operaţii la copii?
Problema este că noi, medicii, ne izbim de toate nemulţumirile pacienţilor şi părinţilor, care ne întreabă de ce nu îi operăm pentru că ei îşi plătesc asigurările de sănătate. Suntem priviţi cu suspiciune când le spunem că nu avem materiale. Părinţii cred că le spunem acest lucru pentru că aşteptăm să sară cu plicul. Şi nu e adevărat. Părinţii nu înţeleg. Atunci când ai un copil care, dacă nu este operat, moare, nu mai înţelegi foarte multe lucruri.

Câţi copii aveţi acum pe lista de aşteptare?
Eu am pe lista de aşteptare 30-40 de copii în permanenţă. În condiţiile în care am materiale şi este caz cronic, îl operez în trei-patru luni. Dacă este o urgenţă, îl operez mai repede. Urgenţele sunt în special din cele două neonatologii din Cluj. Vineri am operat un copil de zece zile, de la neonatologie, care a prins ultimul tren, a fost ultima operaţie pe care am făcut-o. Avem în secţie copii din toată ţara. Am copii de 10-11 zile în secţie şi le-am spus părinţilor că s-ar putea să îi trimit acasă.

În situaţia aceasta de criză, cum alegeţi copiii care vor intra în operaţie?
E ca şi în "Lista lui Schindler". De multe ori discut cu colegii. Eu am un carneţel unde am copiii programaţi şi mă întreabă: iar scoţi lista lui Schindler? E o glumă macabră, având în vedere filmul. Există copii cu boli mai grave şi copii care mai pot aştepta o lună sau patru. Spectrul de malformaţii cardiace este foarte larg, de la cele foarte simple şi care dau mai puţine complicaţii până la vârsta adultă până la malformaţii foarte grave, unde 90% dintre copii pier în prima lună de viaţă. Între aceste două extreme, îi alegi pe cei care trebuie operaţi mult mai repede. E o specialitate foarte grea, iar satisfacţiile sunt când părinţii îţi aduc copiii şi vezi că sunt bine. E frustrant pentru că toată energia mea ar trebui să se canalizeze pe operaţie. Or, 90% din energia mea cotidiană se canalizează pe probleme organizatorice. De multe ori intru în operaţie vlăguit, nervos, stresat şi trebuie să mă stăpânesc pentru că, dacă nu îmi fac treaba cum trebuie, pierd copilul. M-aş apuca de altceva, dar nu ştiu să fac altceva. Meseria o fac cu plăcere şi acum, dar mă omoară sistemul! Toţi medicii din IINS sunt foarte stresaţi şi ni se spune că, dacă nu ne place, să plecăm în străinătate.

Ce aţi făcut în ultimele zile pentru a-i ajuta pe cei pe care nu i-aţi putut opera?
În situaţia în care nu avem fonduri, singura mea posibilitate ca medic este să întocmesc celebrul formular E112, de tratament în străinătate. În acest caz, statul plăteşte de cinci-zece ori mai mult ca să îl trimită în străinătate. Acum cinci zile am primit un telefon de la ministrul secretar de stat Raed Arafat, care m-a întrebat de ce am făcut un formular E112 şi i-am spus: pentru că nu ne-aţi dat bani să îi operăm în România. El mi-a spus că acum trebuie să scoată 10.000 de euro ca să plătească numai transportul până la Dortmund. I-am spus să plătească până o să îşi dea seama că statul mai bine ne-ar aloca fonduri pentru o operaţie la Cluj sau la Târgu-Mureş, care costă 2.000 de euro, decât să aloce 20.000-30.000 de euro pentru un tratament în Germania. Am completat şase sau şapte formulare în ultimele două săptămâni, când eu, de obicei, completez unul sau două pe an pentru operaţii pe care încă nu le putem face în România. Am făcut formulare E112 inclusiv pentru malformaţii simple şi am scris că nu avem fonduri pentru operaţie.

Există soluţia ca părinţii să plătească operaţiile?
Am început de anul trecut să avem şedinţe în cadrul colectivului pentru situaţia în care rămânem fără bani. E foarte greu să pui bolnavul să plătească pentru că el îţi spune că şi-a achitat contribuţiile la sistemul de sănătate. La Clinica de Chirurgie Cardiacă nu ne-am pus niciodată bolnavii să plătească. Am apelat la ajutor juridic ca să facem un document strict legal şi care să nu poată fi atacat în justiţie pentru că a pune bolnavul să plătească e un lucru la limita legii. Singura soluţie viabilă a fost să le spunem bolnavilor că îi operăm peste trei-cinci luni, iar dacă doresc să se opereze mâine, plătesc. Nici asta nu e 100% medical pentru că în specialitatea noastră majoritatea pacienţilor sunt în situaţii grave şi nu este nici uman, nici legal să le spui plăteşti dacă vrei să trăieşti, dacă nu, mori!

Cum interacţionaţi cu părinţii, având în vedere situaţia IINS?
Foarte greu. Nu mă pot pune în situaţia părinţilor care ajung la noi. În momentul când ai un copil care dacă nu e operat piere, în momentul când un părinte este dezechilibrat psihologic şi emoţional din cauza bolii copilului, tu vii şi îi spui că nu îl poţi ajuta cu nimic. E ca şi cum l-ai condamna la moarte. Toate lucrurile se sparg în capul nostru şi asta ne dă o stare de iritare permanentă pentru că nu îl întreabă nici pe ministrul Attila Cseke, nici pe ministrul secretar de stat Raed Arafat, pe noi ne întreabă cum de nu îi putem opera. Declaraţia ministrului Cseke, că doctorii ar trebui să zâmbească mai mult, ar fi adevărată, dar nu în condiţiile în care nu ai bani să îţi faci meseria. E o palmă dată nouă!

Aţi fost pus în situaţia de a-i spune unui părinte că nu puteţi opera pentru că nu sunt bani?
Da. Asta facem în momentul ăsta. De asta suntem şi noi dezechilibraţi. Suntem în fiecare zi în situaţia asta şi nu o dată suntem puşi să le spunem că nu pot să vă operez, nu am materiale, mai încercaţi peste o săptămână. Mamele plâng în secţie. Am o copilă mai mare, care e la şcoală şi care s-a apucat să plângă ieri, când a auzit că iar o amân, că deja stă de 11 zile în spital. Astea sunt nişte aspecte pe care un ministru al Sănătăţii care nu e doctor nu o să le înţeleagă niciodată.

Înainte cum era situaţia? A fost şi o perioadă în care IINS a primit bani suficienţi?
Au fost perioade foarte bune. Instituţia a mers foarte bine până spre sfârşitul lui 2007. În situaţia actuală nu avem nici o posibilitate. Am avut azi (marţi - n. red.) o şedinţă la IINS şi s-a hotărât că mergem înainte. Operăm până se termină banii şi apoi facem programări de la 1 ianuarie 2012. Dacă ministerul reacţionează, atunci continuăm, dacă nu... S-a pus şi problema să mergem la cotă de avarie cu o operaţie pe zi tot anul. Problema e că noi suntem chirurgi. Suntem nouă chirurgi la IINS. Dacă facem câte o operaţie pe zi, ne vine rândul să facem o operaţie la două săptămâni. Un chirurg care face o operaţie la două săptămâni nu mai este chirurg, se deprofesionalizează. Norma europeană la chirurgia cardiacă pediatrică este de 125 de operaţii pe an de chirurg. Chirurgul trebuie să lucreze ca să rămână chirurg, nu e dermatolog, nu e internist. Chirurgul trebuie să lucreze pentru că e vorba de manualitate, care se întreţine ca şi la pian: lucrând.

Cum staţi cu materialele sanitare? Aţi adus bani de acasă pentru materiale?
În condiţii de disperare asta faci. Banii la IINS vin prin două surse: fondurile de la minister pe programul de chirurgie cardiacă, din care se cumpără materiale specifice oxigenatoare, valve, şi de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS). În momentul în care nu primeşti bani de la MSP pe programe, faci operaţii foarte puţine. Noi primim banii de la CJAS pe baza unui punctaj al fiecărei foi de observaţie. În funcţie de ce operaţie i-ai făcut unui pacient, de ce medicamente i-ai dat, de cât a stat în terapie, se alcătuieşte un punctaj. Pe baza acestui punctaj, spitalul face cu CJAS un contract anual şi lunar şi primim bani. Dacă facem numai o operaţie pe zi din cauza fondurilor de la MSP, nu ne facem punctajul şi nu ne primim banii de la CJAS. Neprimind bani de la CJAS nu ai bani de salarii. Suntem în pericol să nu ne luăm salariile întregi în luna martie. Dacă nu facem trei operaţii pe zi pe inimă, nu facem punctajul şi nu avem bani de salarii, de curent, de gaz, de medicamente, tifon, spirt... IINS are peste 500 de angajaţi care în acest caz nu îşi iau salariile.