Situaţiile de urgenţă din Cluj, gestionate într-un singur dispecerat

Situaţiile de urgenţă din Cluj, gestionate într-un singur dispecerat

Autorităţile implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă s-au unit într-un singur dispecerat care va funcţiona la Cluj în perioada următoare. Dispeceratul integrat de la ISU Cluj vrea intervenţii mai eficiente pentru salvarea vieţilor omeneşti. 

Şeful ISU Cluj, Ion Moldovan, a declarat, joi, corespondentului MEDJAFAX, că pentru a deveni funcţional, noul dispecerat mai are nevoie de unele dotări informatice, cumpărate în urma unui ajutor financiar de 250.000 de lei de la Consilliul Judeţean Cluj.

„Consiliul Judeţean Cluj şi ISU Cluj au intrat într-o asociere în vederea realizării unui dispecerat integrat, care va reuni reprezentanţi ai mai multor instituţii care gestionează situaţiile de urgenţă. Dispeceratul e finalizat în proporţie de 70% din fonduri ISU, mai fiind nevoie de unele dotări, precum mobilier sau calculoare. Am cerut un sprijin financiar de 250.000 de lei de la CJ Cluj pentru dotările pe partea informatică în cadrul acestei asocieri. Estimăm că în prima parte a acestui an, dispeceratul integrat care va fi la ISU Cluj, să fie deplin operaţional, fiind al treilea de acest gen din ţară, după cele de la Mureş şi Hunedoara”, a spus Moldovan.

Potrivit acestuia, la dispeceratul integrat vor lucra reprezentanţi ai ISU Cluj – pompieri şi SMURD, IPJ Cluj, Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), Jandarmerie, STS, dar şi ai Poliţiei Locale Cluj-Napoca.

Consiliul Judeţean Cluj a aprobat, marţi, asocierea cu ISU Cluj şi finanţarea cu 250.000 de lei a dispeceratului integrat. Dispeceratul integrat de la ISU Cluj vrea intervenţii mai eficiente pentru salvarea vieţilor omeneşti.

Comenteaza