CRUZIME EXTREMĂ: Femeie ruptă în bătaie de amant. A trecut și cu mașina peste ea / Victima A MURIT la spital
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 07:12
- Eveniment
- Ascultă știrea

O femeie de 57 de ani a fost agresată fizic și apoi lovită cu mașina marți dimineață de un bărbat cu care avea o relație extraconjugală. Victima a murit la spital.
Potrivit anchetatorilor, la data de 2 septembrie, în timp ce se deplasa cu o bicicletă pe Drumul Judeţean 102D, din localitatea Baba Ana, în direcţia oraşului Mizil, o femeie a fost urmărită de către un bărbat care se deplasa cu un autoturism. După ce a ajuns-o din urmă, acesta a coborât din autoturism şi a agresat-o fizic, în zona feţei, relatează daleploiestilor.ro.
Ulterior, acesta a exercitat din nou acte de violenţă fizică de mare intensitate asupra femeii, până când aceasta a căzut la nivelul solului. Imediat după agresiunea fizică, bărbatul s-a urcat la volanul autoturismului, a trecut cu roţile acestuia peste corpul victimei, părăsind ulterior locul faptei.
La faţa locului, cadrele medicale au preluat victima şi au transportat-o la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Însă, în seara zilei de 2 septembrie a.c., a survenit decesul acesteia, din cauza leziunilor suferite.
”Pacienta a ajuns la spital intubată, în stare foarte gravă, cu fracturi costale multiple bilaterale, cu leziuni pulmonare, fracturi de bazin, se afla în şoc hemoragic, cu anemie severă. A fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale de urgenţă, s-a încercat stabilizarea, însă, din păcate, a decedat”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, medicul Andrei Ilinca.
La scurt timp după comiterea faptei, în urma activităţilor investigativ-operative, poliţiştii l-au depistat pe bărbatul în cauză, care se afla în autoturism, pe raza localităţii Tătaru, unde ar fi ingerat substanţe toxice. Acesta a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost acordate îngrijiri de specialitate, fiind în permanenţă supravegheat de organele de poliţie.
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul care a bătut-o, acuzat iniţial de tentativă de omor, se află în custodia autorităţilor, încadrarea juridică urmând a fi schimbată în omor, mai scrie daleploiestilor.ro.