Șocant! Un copil de 6 ani a povestit la grădiniţă că tatăl lui a omorât un om

Șocant! Un copil de 6 ani a povestit la grădiniţă că tatăl lui a omorât un om

Un copil de aproape 6 ani a povestit la grădiniţă cum tatăl lui a omorât un om, căruia i-ar fi tăiat o mână şi organul sexual, pe care le-ar fi aruncat la câini.

Curtea de Apel Cluj a condamnat definitiv doi concubini din localitatea Aluniş, judeţul Bistriţa-Năsăud, acuzaţi de omor şi profanarea de cadavre sau morminte, la 15 ani şi 8 luni de închisoare, respectiv 13 ani de închisoare. Instanţa din Cluj a respins apelurile la sentinţa iniţială dată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud. În acest caz a mai fost condamnat pentru omor, la 14 ani şi 4 de luni de închisoare, încă un bărbat, prieten al celor doi.

Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în 30 august 2017 poliţiştii s-au sesizat după ce, pe un teren agricol amplasat pe raza satului Aluniş, a fost găsit un craniu uman, care aparţinea unui bărbat de 40 de ani dat dispărut din data de 17 iulie.

„Cel mai probabil în seara zilei de 17 iulie 2017, la locuinţa inculpatului T.P. din satul Aluniş, unde se afla acesta împreună cu concubina sa, inculpata I.A.V., I.L. şi alte persoane, a venit victima, şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, acesta din urmă i-a reproşat inculpatei că nu s-a mai întâlnit cu el pentru a întreţine raporturi sexuale. În acest moment a intervenit T.P. replicând că întreţine relaţii cu I.A.V. de mai mult timp, astfel că între cele două persoane a izbucnit un conflict verbal care a degenerat rapid în violenţe fizice, victima fiind lovită de către T.P. cu pumnul în faţă, căzând pe unul din paturile aflate în încăpere”, se mai arată în rechizitoriu.

Procurorii susţin că victima a fost lovită de cei doi bărbaţi cu pumnii şi cu picioarele, de mai multe ori, iar femeia a lovit cu o bucată din lemn.

„Inculpaţii se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, iar I.L. a lovit la rândul său victima, fiind nemulţumit pentru că aceasta îi luase o vită cu mai mulţi ani în urmă, animal pe care nu i-l mai restituise. Victimei i s-au aplicat lovituri inclusiv în timp ce era culcată pe pat şi nu era capabilă în acele momente să se apere din cauza stării de ebrietate în care se afla. De asemenea, din probele administrate rezultă că victima a fost şi proiectată în pereţii imobilului, fiind lovită cu capul de pereţi. După ce victima a fost astfel lovită, agresorii s-au culcat, a doua zi constatând că aceasta a decedat”, au mai susţinut procurorii.

Aceştia au precizat că unul dintre cei doi concubini a secţionat cu o drujbă cadavrul victimei - organul sexual, o mână şi capul, primele două segmente de corp fiind date câinelui „Bobi” să le mănânce, după care, ajutat de prietenul său, a pus corpul victimei într-o pătură şi l-a aruncat la 900 de metri de casă.

„Cei doi concubini au trei copii minori iar unul dintre ei, în vârstă de 5 ani şi 10 luni, a povestit la grădiniţă despre faptul că l-ar fi văzut pe tatăl său când l-a ucis pe un bărbat. Minorul a mai relatat că tatăl său i-ar fi tăiat victimei o mână şi organul sexual şi le-ar fi aruncat la câini, iar restul corpului victimei ar fi îngropat-o într-un pârâu”, se mai arată în rechizitoriu.

După ce a scăpat de cadavru, bărbatul a aruncat patul pe care zăcuse victima şi a spălat sângele din casă.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
loading...
Comenteaza