SOCIAL. Program al Crucii Roşii, lansat la Cluj

SOCIAL. Program al Crucii Roşii, lansat la Cluj
Programul “Banca de alimente”, organizat de Societatea Naţională de Cruce Roşie, va demara duminică în Bucureşti şi în alte 13 judeţe ale ţării - Argeş, Arad, Bacău, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Iaşi, Bihor, Sibiu şi Suceava, Vrancea.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google
Programul a fost anunţat, oficial, pe 10 septembrie, ocazie cu care preşedintele Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, Mihaela Geoană, a precizat că “Banca de alimente“ reprezintă o soluţie imediată de ajutorare a persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte mici.
Proiectul “Banca de Alimente” presupune colectarea de alimente neperisabile în depozitele Crucii Roşii prin donaţii şi sponsorizări, stocarea şi distribuirea acestora către persoanele vulnerabile din Bucureşti şi din ţară.
Distribuţia alimentelor se va face pe baza anchetelor sociale efectuate de către filialele de Cruce Roşie precum şi de către DGASPC-urile de sector sau din judeţe.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .