Șofer periculos, beat și sub influența drogurilor, urmărit ca în filme pe străzile Clujului
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 18:30
- Eveniment
- Ascultă știrea

Polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au reținut, pe 5 septembrie, un bărbat de 31 de ani, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.
Incidentul a avut loc în jurul orei 17:50, când polițiștii au fost sesizați de un participant la trafic privind comportamentul agresiv al unui șofer. Martorul a relatat că acesta a efectuat o depășire neregulamentară pe linie continuă și a manifestat agresivitate în trafic.
Deși polițiștii au încercat să oprească autoturismul cu semnale luminoase și acustice, șoferul nu s-a conformat, continuându-și deplasarea. În cele din urmă, acesta a fost oprit pe Calea Turzii, în zona sensului giratoriu cu strada Bună Ziua, prin blocarea mașinii în trafic.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testul DrugTest a arătat un rezultat pozitiv pentru substanțe psihoactive. Bărbatul a fost condus la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, unde probele biologice au confirmat consumul de alcool și droguri.
Ulterior, individul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.