Șoferii care REFUZĂ testarea cu etilotestul sau drugtestul vor rămâne FĂRĂ PERMIS până vin rezultatele de sânge / 1 din 2 teste este fals pozitiv
- Scris de Ziua de Cluj
- 05 Iul 2024, 09:53
- Eveniment
- Ascultă știrea

Statul român a promulgat o lege prin care suspendă permisul de conducere şoferilor care refuză testarea antidrog, deşi statisticile oficiale arată că 1 din două teste pozitive este fals pozitiv.
Cea mai nouă modificare a Codului Rutier a dus la o adevărată revoltă printre români, care au inițiat inclusiv o petiție online prin care cer anularea modificărilor din lege. Şoferii sunt revoltați că ar putea rămâne fără permis luni bune, cât durează uneori să vină rezultatele de analizelor de sânge.
Mai exact, o petiție online adresată premierului Marcel Ciolacu, prin care se cere anularea prevederilor OUG 84/2024, inițiată pe 3 iulie de comunitatea Declic, a strâns 100.000 de semnături în mai puțin de 48 de ore de la lansare și continuă să adune susținători.
Motivul pentru care unii șoferi refuză testarea cu drugtestul este pentru că jumătate dintre acestea s-au dovedit că dau rezultate fals pozitive. Susţinătorii petiţiei spun că drepturile șoferilor sunt încălcate de Guvern, prin prevederi abuzive.
Statisticile oficiale arată că 1 din două teste pozitive este fals pozitiv. Astfel, șoferi nevinovați ar rămâne fără permis, deși ei nu se sustrag testelor legale. În schimb, aleg să fie testați riguros, direct la centrele IML, și nu prin aparatele predispuse la erori ale Poliției.
„Probabil că această ordonanță a fost dată din rațiuni financiare, ca să nu mai plătească poliția analizele la IML. Analiza aceasta la IML era singura șansă a șoferilor care nu au luat droguri să-și demonstreze nevinovăția. Însă această modificare are consecințe dezastruoase și va lăsa fără permis zeci de mii de șoferi nevinovați.
Sunt de oameni care își câștigă existența din condus sau pentru care mașina e singura cale de a ajunge la serviciu și nu pot să își piardă permisul pe nedrept chiar și 1 an”, a transmis Cătălina Hopârteanu, coordonatoarea campaniei Anulați OUG care lasă fără permis șoferi nevinovați, citată de Declic.
Înainte de această ordonanţă, șoferii care refuzau testarea cu drugtestul erau conduși la o unitate de medicină legală pentru recoltarea probelor. Medicii decideau dacă sunt apți sau nu să conducă în continuare. În cazul în care un conducător auto era considerat capabil să se urce din nou la volan atunci avea dreptul să își păstreze permisul de conducere, asta până când veneau rezultatele analizelor.