Somaţie pentru Aeroportul Cluj, în cazul THS
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 05 Oct 2010, 00:47
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Preşedintele Consiliului Judeţean cere rezilierea contractului cu firma de handling THS, după ce doi angajaţi ai acesteia au fost surprinşi furând din bagajele pasagerilor.
Evenimentul de luna trecută, când doi angajaţi ai firmei clujene Transilvania Handling Services (THS) au fost acuzaţi de furt, este inacceptabil, consideră preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Alin Tişe. El l-a somat pe directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, să ia măsuri drastice care să ducă chiar până la rezilierea contractului cu firma de handling. Ciceo susţine că societatea a fost “serios avertizată” să ia măsuri astfel încât să nu mai aibă loc incidente similare. Directorul THS, Mihaela Bărbulescu, spune că vinovăţia celor doi presupuşi hoţi nu a fost încă probată, ceea ce nu înseamnă că nu s-au luat măsuri de reinstruire a angajaţilor. Oricum, e imposibil să garantezi 100% pentru cinstea fiecărui angajat, crede Bărbulescu.
Aeroportul Cluj este unul dintre cele mai importante obiective pe care Consiliul Judeţean le are în subordine, motiv pentru care - consideră preşedintele Alin Tişe - imaginea acestuia trebuie protejată. “Aeroportul contribuie la dezvoltarea judeţului, nu ne permitem ca angajaţii unei firme să ne facă de ruşine furând din bagajele pasagerilor. Este o situaţie pe care nu o putem tolera, indiferent despre cine este vorba”, susţine Tişe. El afirmă că i-a cerut directorului David Ciceo să rezilieze contractul cu firma THS. “Firma trebuie să răspundă pentru angajaţii ei. Ca atare, am cerut să fie reziliat acest contract”, a dezvăluit liderul CJ.
Directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, a explicat pentru ZIUA de CLUJ că a avut o discuţie extrem de serioasă cu reprezentanţii societăţii. “Am avertizat societatea să ia măsuri pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete. Le-am explicat că putem ajunge chiar până la anularea contractului”, susţine Ciceo. El a afirmat că după incidentul de luna trecută măsurile de supraveghere din incinta Aeroportului Cluj au fost sporite. “Sistemul nostru a fost oricum foarte eficient, pentru că noi am fost cei care am furnizat imaginile video după care poliţia a reuşit să îi identifice pe cei doi suspecţi. Dar, pentru că ne dorim şi mai multă siguranţă, am sporit numărul de camere şi nu ne vom opri aici”, a detaliat Ciceo. Mai mult, celor doi foşti angajaţi li s-a retras permisul de acces în incinta aeroportului. “Noi nu putem să demitem angajaţii unor firme care lucrează pentru noi sau pentru operatorii aerieni şi nici să le facem politica de angajare. În schimb, avem dreptul să anulăm permisul de acces în incinta aeroportului oricui încalcă legislaţia şi regulamentul nostru”, explică directorul aeroportului.
În momentul în care cei doi angajaţi au fost surprinşi de camerele video furând din bagajul unui pasager, firma THS executa procedurile de manevrare a bagajelor de cală pentru cursa Wizz Air Cluj – Barcelona. “Imediat ce a fost reclamat furtul, am sesizat poliţia şi am furnizat şi caseta cu imaginile video. Ulterior, am primit o scrisoare de mulţumire de la compania Wizz Air. Ni s-a comunicat că astfel de incidente sunt destul de frecvente pe mai toate aeroporturile pe care ei operează. Nici nu se poate altfel, pentru că, de regulă, la astfel de firme de manipulare a bagajelor se angajează tot felul de oameni care nu au cine ştie ce pregătire. Însă, în ce ne priveşte, a fost un caz izolat, iar reprezentanţii Wizz Air au ţinut să ne precizeze acest lucru. Sper că aşa va rămâne şi pe viitor”, apreciază directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo.
Directorul THS, Mihaela Bărbulescu, susţine că în urma evenimentului reclamat în urmă cu o lună toţi angajaţii au fost reinstruiţi. “Am luat toate măsurile necesare pentru ca astfel de evenimente să nu se mai întâmple. Toţi angajaţii ştiu că sunt camere de supraveghere şi mi-e greu să cred că cineva acţionează fără a şti ce-l aşteaptă. Trebuie să se ştie însă că niciodată nu poţi fi sigur 100% de nimeni, iar asta se vede din faptul că astfel de evenimente se întâmplă regulat pe majoritatea aeroporturilor din străinătate. Lucrez de 12 ani în domeniu şi ceea ce s-a întâmplat la Cluj chiar e un caz izolat. Şi apoi, nici măcar nu ştim sigur dacă, într-adevăr, cei doi foşti angajaţi sunt vinovaţi. Vinovăţia lor nu a fost probată. S-au trimis nişte casete video la poliţie în care nu ştim ce se vede. Cei doi angajaţi îşi făceau treaba cu acele bagaje. Nu a confirmat nimeni că au fost văzuţi scoţând acele bunuri în valoare de 500 de lei. Cineva a reclamat acest lucru, dar încă nu s-a probat nimic”, a spus Bărbulescu. Societatea Transilvania Handling Services SRL, care oferă servicii de handling pe Aeroportul Cluj, a fost înfiinţată în 2003 şi este deţinută de Dan Colceriu (50%) şi Mihaela Bărbulescu (50%).
Furtul petrecut în 28 august a fost reclamat de un bărbat care a călătorit pe ruta Cluj - Barcelona. La destinaţie, el a observat că îi lipseau bunuri din bagaj, a căror valoare a fost estimată la circa 500 de lei. În urma verificărilor, poliţia i-a depistat pe Cătălin M., de 20 de ani, şi pe Cristian Romulus C., de 39 de ani, ambii din Cluj-Napoca. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj, Daniel Graur, a informat că dosarul celor doi inculpaţi a fost trimis la Parchet cu propunere de cercetare pentru furt calificat şi complicitate la furt.
Ce cred oficialii CJ despre cazul THS
Alin Tişe (preşedinte CJ): “Aeroportul contribuie la dezvoltarea judeţului, nu ne permitem ca angajaţii unei firme să ne facă de ruşine furând din bagajele pasagerilor. Este o situaţie pe care nu o putem tolera, indiferent despre cine este vorba.”
Ovidiu Turdean (PDL): “Problema trebuie analizată, poate fi
şi o gravă culpă a firmei, dacă se au în vedere raporturile contractuale pe care aceasta le are cu angajaţii săi. Firma poate răspunde juridic şi pe partea angajaţilor. Dacă se doreşte o măsură mai drastică, se poate ajunge la rezilierea contractului.”
Dan Canta (PSD): “Desigur, nu spun că THS nu trebuie trasă la răspundere pentru a-şi verifica oamenii, că nu trebuie să luăm măsuri pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete. Într-adevăr, e vorba de imaginea noastră, a aeroportului, până la urmă e vorba de imaginea Clujului. Dar să analizăm problema cu discernământ.”
Liviu Miclăuş (PNL): “Este o situaţie neplăcută, într-adevăr. Dar activitatea unei firme nu poate fi anulată din pricina unui singur incident de genul acesta. Firma trebuie avertizată, sistemul de supraveghere trebuie pus la punct cât mai bine.”
Vakar Istvan (UDMR): “Trebuie analizat înainte care au fost condiţiile în care s-a petrecut un astfel de incident. Vorbim de o persoană juridică, nu putem lua astfel de măsuri împotriva ei din pricina unor acte comise de o persoană fizică. Da, merită să analizăm”.

Comenteaza