SONDAJ: Cum s-ar schimba puterea în Cluj dacă alegerile ar avea loc acum

SONDAJ: Cum s-ar schimba puterea în Cluj dacă alegerile ar avea loc acum
Conformaţia Consiliului Local Cluj-Napoca ar fi complet diferită faţă de cea de după alegerile din 2008. Dominaţia PDL-UDMR ar păli în faţa rezultatelor actualei opoziţii, relevă sondajul Operations Research.
Cercetarea sociologică efectuată în Cluj-Napoca de către Operations Research (OR), la comanda ZIUA de CLUJ, REALITATEA TV Cluj şi NCN tv, arată că PDL ar obţine cele mai multe mandate, însă partidele din actuala opoziţie, PSD şi PNL, ar obţine împreună noua majoritate.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile locale pentru Consiliul Local (CL) al municipiului Cluj-Napoca, PDL le-ar câştiga cu 36% din voturile celor intervievaţi. Poziţia secundă le-ar reveni liberalilor, PNL fiind cotat cu o intenţie de vot de 27%. Pe podium s-ar mai califica PSD, cu 20% intenţie de vot. Pragul electoral ar mai fi trecut de UDMR, cotat la 9%. De remarcat că faţă de luna iulie, când clujenii au mai fost chestionaţi de OR cu aceeaşi întrebare, PDL a scăzut cu 7% (de la 43%) iar PSD şi UDMR au crescut de la 16%, respectiv de la 6%. PNL a rămas constant la 27% în această perioadă de timp. Reamintim că la ultimele alegeri locale pentru CL Cluj-Napoca, din iunie 2008, PDL a obţinut 50,8% din sufragiile clujenilor, UDMR - 15,5%, PSD - 11,7% şi PNL - 8,8%.

Emil Boc conduce în topul notorietăţii politicienilor clujeni. În iulie, premierul se bucura de o notorietate de 100% în rândul locuitorilor municipiului, iar în decembrie aceasta era la cota de 99%. Primarul municipiului, Sorin Apostu, se situa la o cotă de notorietate de 98% în iulie, pentru ca în decembrie să fie de 95%. Următorul în top este preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, cu o notorietate de 93% în iulie şi 92% în această lună. La cote mari de notorietate se mai situează Marius Nicoară (90% în iulie, 86% în decembrie) şi Ioan Rus (84% în vară şi 81% în această lună).

Aceiaşi cinci politicieni se află şi în topul încrederii repondenţilor. La întrebarea “Câtă încredere aveţi în următorii?”, formulată în luna iulie, conducea primarul Sorin Apostu, cu o cotă de încredere de 55%, urmat de preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe (41%), premierul Emil Boc (37%), senatorul Marius Nicoară (34%) şi fostul ministru Ioan Rus (31%). În această lună, în topul încrederii conduce Alin Tişe (50%), urmat de Sorin Apostu (47%), Marius Nicoară (42%), Ioan Rus (37%) şi Emil Boc (30%).
Operations Research a testat şi preferinţele clujenilor faţă de profesia pe care ar trebui să o aibă următorul primar al municipiului Cluj-Napoca. Cei mai mulţi au indicat profesia de economist (24% în iulie şi 28% în decembrie). “Să aibă şcoala vieţii” este varianta pentru care au optat 18% dintre repondenţi în vară şi 16% în această lună. “Profesia” de om de afaceri a fost preferată de 7% dintre clujeni în vară şi de 8% în decembrie. Un inginer ar fi potrivit pentru postul de primar, considerau 5% dintre clujeni în vară, pentru ca acum raportul să urce până la 8%, pe când un arhitect a fost votat de 5% în iulie şi de 4% în decembrie. Un avocat a fost preferat de 2% în iulie şi de 5% în decembrie, pe când un medic - de 1% în vară şi de 2% în această lună.
Notorietatea activităţii a fost încă un parametru cercetat de OR. 99% dintre clujeni ştiu de începerea construirii stadionului, faţă de 97% în vară. Despre modernizarea Aeroportului Intenaţional Cluj-Napoca au cunoştinţă 92% dintre cei intervievaţi, faţă de 90% în iulie. Începerea centurii Clujului avea o notorietate de 80% în vară, pentru ca în decembrie să urce până la 95%.

Studiul a fost realizat în două valuri, unul în iulie (pe un eşantion de 1.636 de locuitori ai municipiului reşedinţă de judeţ) şi unul în decembrie (pe 1.102 subiecţi din Cluj-Napoca). Eroarea tolerată, la un nivel de probabilitate de 95%, este de 2,4% pentru valul din iulie şi de 3% pentru valul din decembrie.

Situaţia mass-media în Cluj

În ediţia de mâine a cotidianului ZIUA de Cluj vom prezenta situaţia presei scrise, online şi a televiziunilor din Cluj, aşa cum reiese din studiul Operations Research: care sunt cei mai cunoscuţi jurnalişti, cele mai citite publicaţii, cele mai urmărite televiziuni şi care este comportamentul clujenilor faţă de mass-media.

Comenteaza