Sondaj: ZIUA de CLUJ şi ziuadecj.ro, lideri pe piaţa Clujului

Sondaj: ZIUA de CLUJ şi ziuadecj.ro, lideri pe piaţa Clujului
Publicaţia tipărită ZIUA de CLUJ şi ziarul online ziuadecj.ro conduc în segmentele mediatice menţionate între publicaţiile din Cluj. Opt jurnalişti PresaZece în topul jurnaliştilor din judeţ.

Rezultatele unui sondaj de opinie efectuat la comanda Presa Zece, realizat în Cluj-Napoca în perioada 11 - 17 mai 2012, pe 1.082 de subiecţi, plasează ZIUA de CLUJ şi ziuadecj.ro pe primul loc la categoriile de audienţă la presa scrisă, respectiv online în peisajul mediatic clujean.

Astfel, la întrebarea "În afara publicaţiei «Piaţa de la A la Z», care sunt principalele ziare locale tipărite (NU cele online, de pe Internet!) pe care le citiţi? Enumeraţi maxim două ziare locale tipărite, în ordinea importanţei", cei mai mulţi au indicat ZIUA de CLUJ. La nivel spontan, cele mai frecvent menţionate titluri de print locale ca fiind citite sunt Ziua de Cluj (42% dintre cei care declară că lecturează presa tipărită locală), Făclia (31%) şi Monitorul de Cluj (25%), ele fiind urmate de un grup format din Szabadsag (13%) şi două publicaţii care nu mai apar, Adevărul de seară Cluj, (11%) şi Mesagerul de Cluj (7%). Au mai fost menţionate Ziarul studenţesc (4%), Transilvania Reporter (3%) şi Kronika (2%).

Sondajul comandat de Presa Zece a studiat percepţia ziarelor locale în funcţie de mai mulţi parametri. Astfel, chestionaţi la modul "După cum ştiţi, în Cluj-Napoca există mai multe ziare locale tipărite. Care credeţi că este cel mai obiectiv?", cei mai mulţi repondenţi (24%) au indicat ZIUA de CLUJ, urmată de Monitorul de Cluj (22%), Făclia (20%), Szabadsag (9%) şi Transilvania Reporter şi Kronika cu câte 2%.

Clasamentul se păstrează şi pentru întrebarea "Care ziare credeţi că reprezintă cel mai bine Cluj-Napoca?": ZIUA de CLUJ (29%), Monitorul de Cluj (22%), Făclia (17%), Szabadsag (7%), Kronika şi Transilvania Reporter (câte 2%).

În opinia a 24% dintre cei intervievaţi, ZIUA de CLUJ are cele mai bune rubrici, pe podium situându-se şi Făclia şi Monitorul de Cluj, cu 18%. 9% au optat pentru Szabadsag, 3% pentru Kronika şi 2% pentru Transilvania Reporter.

ZIUA de CLUJ are şi cei mai buni jurnalişti, consideră 22% dintre repondenţi. 18% au indicat, în acest context, Monitorul de Cluj, 15% - Făclia, 8% - Szabadsag, 3% - Kronika şi 2% - Transilvania Reporter.

Cotidianul ZIUA de CLUJ conduce şi la capitolul "cea mai proaspătă informaţie": 27%, 20% - Monitorul de Cluj, 15% - Făclia, 8% - Szabadsag, 3% - Transilvania Reporter şi 2% - Kronika.

La întrebarea "Care este ziarul pe care îl preferaţi?", răspunsurile au avut următoarea distribuţie: ZIUA de CLUJ (26%), Monitorul de Cluj (21%), Făclia (18%), Szabadsag (9%), Kronika şi Transilvania Reporter (câte 2%).

Citirorii de presă online preferă, la rândul lor, ziuadecj.ro. "Care sunt principalele ziare locale online, de pe Internet, pe care le citiţi? Enumeraţi maxim două ziare locale online, în ordinea importanţei" a fost întrebarea la care au avut de răspuns cei intervievaţi care s-au declarat cititori de presă online. La nivel spontan, cele mai frecvent menţionate publicaţii online locale ca fiind citite sunt ziuadecj.ro (39% dintre cei care declară că citesc presă tipărită locală), citynews.ro (26%) şi stiridecluj.ro (18%), ele fiind urmate de un grup format din monitorulcj.ro (6%), gazetadecluj.ro (5%), ziarulfaclia.ro (5%), szabadsag.ro (4%), napocanews.ro (3%), ftr.ro (2%), buzznews.ro(1%).

La fel ca şi în cazul presei tipărite, site-ul ziuadecj.ro este perceput drept cel mai obiectiv (25% dintre repondenţi au indicat acest lucru), fiind urmat de citynews.ro (20%), stiridecluj.ro (12%), monitorulcj.ro (5%), gazetadecluj.ro (4%) şi faclia.ro (3%).

Dealtfel, ziuadecj.ro conduce şi în topurile "ziarul online care reprezintă cel mai bine Clujul", "ziarul online care are cele mai bune rubrici", "ziarul online care are cei mai buni jurnalişti", "ziarul online care are cea mai proaspătă informaţie" şi "ziarul online pe care îl preferaţi".

Metodologia cercetării

Populaţia: populaţia adultă (18 ani şi peste), neinstituţionalizată, a municipiului Cluj-Napoca. Estimarea populaţiei adulte a municipiului Cluj-Napoca, în cifre absolute, este de circa 270.000 de persoane. l Eşantionul: volumul eşantionului este de 1.082 de subiecţi. Marja maximă de eroare admisă e de +/-3,0%, la un nivel de probabilitate de 95%. Eşantionul este stratificat, probabilist, cu stratificare în funcţie de distribuţia populaţiei pe cartiere.
Metoda de intervievare: chestionarul a fost aplicat prin intervievare faţă-în-faţă.
Selecţia gospodăriilor s-a realizat de o manieră sistematică, cu pas statistic,folosindu-se metoda random-route.
Selecţia respondenţilor s-a realizat printr-o metodă aleatoare (persoana cu ziua de naştere cea mai apropiată de cifra 1).
Durata de aplicare: durata medie de aplicare a chestionarului a fost de circa 15 minute.
Perioada de aplicare: chestionarul a fost aplicat între 11 şi 17 mai 2012.

 

8 din 17 jurnalişti de top din Cluj, la ZIUA de CLUJ şi REALITATEA Cluj

Din cei peste 300 de jurnalişti clujeni, 17 au fost cei indicaţi de cei chestionaţi în răspunsul la întrebarea "Care sunt jurnaliştii clujeni din TV, radio, presa scrisă, online în care aveţi cea mai mare încredere?".

Astfel, clasamentul încrederii arată astfel: Rareş Bogdan (ZIUA de CLUJ / REALITATEA TV Cluj), Ilie Călian (Făclia), Ciprian Aron (REALITATEA TV Cluj), Ion Novăcescu (novacescu.ro), Raul Chiş (Transilvania Live), Mihai Hurezeanu (Transilvania Live), Sabin Gherman (Transilvania Reporter / Transilvania Live), Claudia Chira (REALITATEA TV Cluj), Octavian Hoandră (ZIUA de CLUJ/ REALITATEA FM Cluj), Bianca Suciu (REALITATEA TV Cluj), Ionel Lespuc (REALITATEA TV Cluj / ziuadecj.ro), Alin Fornade (ZIUA de CLUJ), Mihnea Măruţă (Ora de Cluj), Sorin Grecu, Liviu Alexa (liviualexa.ro), Titus Crăciun (ZIUA de CLUJ), Dan Horea (Radio Cluj).

(D.E.)

 

Etichete
Comenteaza