Sorin Niste, pasionat de motociclete, echitaţie şi SUA

Sorin Niste, pasionat de motociclete, echitaţie şi SUA
ZIUA de CLUJ l-a provocat pe directorul de vânzări al Compexit Trading la o discuţie despre hobby-urile şi destinaţiile sale de călătorie.
Pentru majoritatea oamenilor care lucrează în domeniul auto plăcerile şi viaţa personală gravitează în jurul motoarelor, al noutăţilor din domeniu, al cailor putere. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Sorin Niste: dincolo de maşini, îi rămâne suficientă energie pentru activităţi de voluntariat, pentru sport şi călătorii.

Compexit promovează două mărci: Skoda şi Seat. Care este însă maşina dumneavoastră preferată?

Ca şi marcă de suflet, am Seat-ul. Este marca pe care am crescut-o în Cluj de când am venit. Ca maşină personală, am un Seat Toledo. Dar, din ce conduc în momentul de faţă, este o Skoda Superb, un combi care are toate avantajele. Cu siguranţă, o altă marcă decât acestea două nu pot spune. Părerea mea este că atât clienţii, cât şi colegii trebuie să vadă că ţin la marca pe care o reprezint. O pasiune mai veche de-a mea este motocicleta. Mi-am dorit întotdeauna, dar soţia este cea care se opune. Circul destul de tare şi cu maşina, dar cu motorul senzaţia este diferită. Am un prieten care este importator Ducati şi probabil că vom face şi pentru Cluj mişcarea aceasta, să aducem şi aici marca, şi probabil atunci voi face pasul.

Cum evadaţi din acest domeniu al maşinilor?


La un moment dat, după ce eşti atât de mult în maşini, trebuie să mai evadezi. Da, îmi plac, citesc despre maşini, dar trebuie să te mai deconectezi. Soţia mea se ocupă de Autism Transilvania, o fundaţie care se îngrijeşte de copiii bolnavi de autism. Ne implicăm împreună mult în zona aceasta. Şi acolo am avut programate întâlniri, m-am implicat mult. Destinderea vine de la copii, de la programul pe care mi-l fac cu ei. Am doi băieţi, unul de 4 ani şi jumătate, celălalt face acum 8 ani. Echitaţie, înot, avem program pentru fiecare. Mergem cel puţin o dată pe săptămână la echitaţie, la Călata, unde este un centru de profil. La bazin mergem tot aşa, cel puţin o dată pe săptămână.

Maşini bune înseamnă şi posibilităţi mai bune de călătorie. Care sunt destinaţiile dumneavoastră favorite?

În ultimii doi ani au fost mai puţine călătorii. Turcia este o destinaţie favorită a noastră. Apoi Olanda, unde avem prieteni şi unde mergem destul de des. Apoi cu CFR-ul am mers la meciuri, în Londra, peste tot. Acum sunt puţin supărat pe ei fiindcă nu fac ceea ce ne-au obişnuit. Am mers mult la Barcelona, ţinând cont şi de Seat. Barcelona mi-a plăcut mult întotdeauna, ca şi Bruges sau Amsterdam. Mi-aş dori mult să merg în SUA. Nu am văzut Statele şi îmi doresc mult.



Totuşi, maşinile...


Cum credeţi că va arăta anul 2011 pentru piaţa auto?

Cred că se va debloca achiziţia de maşini noi pentru companii. La persoane fizice încă mai funcţionează Remat-ul, inclusiv până la sfârşitul acestei luni, dar s-au cam terminat voucherele. Noi am fost printre puţinii care tot timpul au avut vouchere disponibile pentru clienţii care voiau să cumpere maşini. Luna decembrie a fost mai grea. La persoanele fizice aşteptările pentru 2011, ca şi piaţă totală, sunt de un plus de 10-15%. În ceea ce priveşte continuarea programului Remat, cred că nu o să mai fie numărul mare de rable din trecut. S-au cam terminat rablele.

S-au modificat condiţiile de creditare?

Sigur, s-au modificat condiţiile şi pe piaţa leasing-ului. Noi vom lansa în luna februarie un produs nou de finanţare împreună cu partenerii noştri de la Porsche Leasing, un produs care se apropie mai mult de condiţiile de afară şi care permite rate mult mai accesibile, în special pentru persoanele fizice. Rata va fi la sub 1% din valoarea maşinii. La o maşină de 20.000 de euro, rata va fi sub 200 de euro, faţă de 600-700 de euro, cât este în momentul de faţă.


Comenteaza