SOS Cluj cere reinstalarea barierei plutitoare pentru deșeuri pe Someș

SOS Cluj cere reinstalarea barierei plutitoare pentru deșeuri pe Someș

Societatea Organizată Sustenabil SOS a lansat o „sesizare colectivă”, pe care clujenii o pot personaliza în funcție de zonă. Se cere și reinstalarea barajului plutitor în cartierul Grigorescu.

''De Ziua Internațională a Apei (22 Martie), cerem reinstalarea barajului plutitor în cartierul Grigorescu, dar și în alte locuri din amonte ori la afluenți pentru a contracara cantitatea de deșeuri ce ajunge în Cluj-Napoca și în aval de oraș. Ce rost au investiții de zeci de milioane de euro dacă râul e plin de gunoaie?! De aceea, solicităm o curățenie generală de primăvară la Someș și afluenții săi, înainte de inaugurarea primului tronson din proiectul de amenajare a Someșului.

Completează în mai puțin de 1 minut sesizarea personalizată din linkul de mai jos către autorități publice, eventual cu fotografii legate de o locație la Someș și afluenți pe care ai vizitat-o recent sau urmează să o vizitezi și unde ai văzut deșeuri aruncate ilegal. Pune sesizarea pe fb și trimite-o la prieteni ca să fim cât mai mulți:
https://petitie.web.app/.../vrem-ape-curate-floresti...Cine vrea să viziteze Someșul și să fotografieze deșeuri pentru sesizări, dar și să se relaxeze într-o tură biciclistă, o facem sâmbătă 25 martie. Detalii aici:
https://www.facebook.com/events/1406390350164430/?ref=newsfeed

Verificăm în 22 Aprilie, de Ziua Pământului, dacă sesizările noastre au fost eficiente, la baraj, lac Florești, ora 12. O parte mergem cu caiace, altă parte cu bicicletele, altă parte pe jos. Cei care suntem cu caiace vom face un soi de „plogging”, o curățenie simbolică pe o parte din traseu, vă încurajăm și pe voi, dar conștientizând că actul e simbolic, problemele la Someș fiind sistemice. Discutăm de Ziua Pământului ce e de făcut pentru un Someș curat, dar și amenajat minim invaziv, pe zeci de km, cu respect pentru biodiversitate'', transmit activistii de mediu.

loading...
Comenteaza