Soţia clujeanului care a ucis o femeie în Anglia, recompensată cu o sumă fabuloasă de poliţiştii britanici

Soţia clujeanului care a ucis o femeie în Anglia, recompensată cu o sumă fabuloasă de poliţiştii britanici

Fosta soție a lui Cristian Sabou, tânărul în vârstă de 27 de ani din Dej, care a ucis o femeie în Marea Britanie în toiul unui jaf, va fi recompensată de autorităţile britanice.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Aceasta va primi 20.000 de lire de la poliția britanică, pentru că l-a denunțat pe suspect și a reușit astfel rezolvarea cazului, potrivit Dej24. Pe baza probelor, bărbatul a fost condamnat, pe 11 noiembrie 2019, la închisoare pe viață, cu minim de 23 de ani de închisoare executată la zi.

Vinovatul a fost prins după șase ani de la comiterea crimei și asta pentru că fosta lui soție a contactat pe Facebook rudele femeii decedate, mai scrie sursa citată.

Amintim că, pe 30 decembrie 2013, Valerie Graves, în vârstă de 55 de ani a fost găsită ucisă în casa sa din Bosham, West Sussex, Marea Britanie. O examinare post-mortem a stabilit că femeia suferise răni severe la cap, după ce a fost lovită cu un ciocan. (VEZI MAI MULTE DETALII AICI!)

Tânărul  şi-a recunoscut fapta în faţa poliţiştilor care au efectuat percheziţia la domiciliul său din Dej. 

"S-a întâmplat un accident. Nu am vrut să îi fac rău. A fost un accident, m-a spus cineva să intru în casa aia, că a fost vorba că-s bani şi lucruri de valoare şi m-a pus pe mine, am fost picat la mijloc, prins în capcană. Şi de frică s-a întâmplat, vă zic sincer". (MAI MULTE INFORMAŢII AICI!)

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .