Spectatorul cu numărul 2.000.000, premiat la Sala Polivalentă din Cluj. Cine este câștigătorul VIDEO

Spectatorul cu numărul 2.000.000, premiat la Sala Polivalentă din Cluj. Cine este câștigătorul VIDEO
Directorul General al Sălii Polivalente din Cluj-Napoca, Ionuţ Rusu, l-a premiat, sâmbătă, pe spectatorul cu numărul 2.000.000 al arenei sportive.

Spectatorul cu numărul 2.000.000 al Sălii Polivalente din Cluj a fost premiat în pauza dintre cele două meciuri care s-au disputat sâmbătă în cadrul întâlnirii de Fed Cup România - Canada în Grupa Mondială II a Cupei Federaţiei, care a avut loc, în weekend, la Cluj-Napoca.

Câștigătorul, Ieremia Budău, 28 de ani, tată al unui copil de un an şi jumătate şi cercetaș al organizației "Cercetașii României", a primit ca premiu un weekend cu familia la Pensiunea "Colț de Rai" din Beliș, unde se va deplasa cu o maşină a unei firme partenere a Fed Cup, Skoda Karoq.  De asemenea, premiul a inclus şi două bilete la Untold pentru toată durata festivalului.

Ieremia, care a fost al 1.447-lea spectator al zilei în Sala Polivalentă, a fost premiat de către primarul Emil Boc și directorul General al Sălii Polivalente din Cluj-Napoca, Ionuţ Rusu.

 

Comenteaza