Spiritul civic încă există: călătorii unui mijloc de transport în comun au sărit în ajutorul unei pasagere

Spiritul civic încă există: călătorii unui mijloc de transport în comun au sărit în ajutorul unei pasagere
Gest de zile mari a clujenilor. Călătorii unui mijloc de transport în comun s-au aliat marţi pentru a-i sări în ajutorul unei femei ţintite de un hoţ de portmonee.

Poliţiştii relatează că în jurul orei 16:49 o clujeancă de 39 ani, în calitate de parte vătămată, a sesizat telefonic oamenii legii cu privire la faptul că un necunoscut ar fi încercat să îi sustragă bunuri din geantă.

Din cercetări a reieşit că persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 45 de ani din Alba, aflat într-un mijloc de transport în comun, a fost surprinsă de victimă în momentul în care ar fi introdus mâna în geanta acesteia pentru a-i sustrage bunuri.

"Poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul călătorilor din vehicul, care au dat dovadă de spirit civic, l-au identificat şi reţinut, pentru 24 de ore, pe cel care ar fi comis fapta", a trasmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

 

Comenteaza