Spital universitar de 50 milioane de euro la Cluj. Vezi cum va arăta

Spital universitar de 50 milioane de euro la Cluj. Vezi cum va arăta
Primul spital universitar privat din Cluj va fi deschis anul viitor, pe Calea Turzii.

Spitalul Pelican reprezintă o investiţie de 50 milioane de euro şi va crea 500 de locuri de muncă, spune primarul Sorin Apostu. Clădirea va avea 23.000 metri pătraţi şi 330 de paturi.

Unitatea va fi operată de o companie din Oradea, care a mai deschis un spital şi în oraş. "În Oradea Spitalul Pelican este al treilea plătitor de taxe", spune primarul din Cluj-Napca, Sorin Apostu. Compania va deschide un punct de lucru la Cluj.

Directorul spitalului din Oradea, Ovidiu Cacuci, a absolvit UMF Cluj, unde şi-a făcut şi doctoratul. "Este cel mai mare proiect de management de sănătate din viaţa mea", arată acesta.

Spitalul va fi dotat şi cu amfiteatre, unde vor putea fi organizate cursuri pentru studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie, conform rectorului UMF Constantin Ciuce. Clădirea va avea două săli de naştere naturală şi o alta cu bazin de apă, zece săli de operaţie funcţionale, un centru de imagistică "cu aparate unice în Europa" şi un laborator de analize, conform lui Apostu.

"Este primul spital universitar privat din România şi, în acelaşi timp, cel mai mare spital privat din ţară", spun reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca.

 

Comenteaza