News alert Spitalul CFR Cluj-Napoca NU are autorizația de securitate la incendiu, la un an după ce a fost amendat cu 50.000 lei

Spitalul CFR Cluj-Napoca NU are autorizația de securitate la incendiu, la un an după ce a fost amendat cu 50.000 lei

În data de 22 noiembrie 2020, la ora 06.43, ISU Cluj a fost alertat prin apelul unic 112 pentru a interveni la un incendiu la Spitalul CFR din Cluj-Napoca.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

A intervenit Detașamentul 1 de Pompieri Cluj-Napoca cu 2 autospeciale cu apa și spumă, o autospecială de lucru la înălțime și o ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD.

Incendiul s-a manifestat la toaleta de la etajul 1 a Secției de Boli Interne. A ars un corp de iluminat cu tuburi fluorescente. La sosirea pompierilor militari, incendiul era stins. S-a acționat pentru asigurarea măsurilor suplimentare privind prevenirea reaprinderii și evacuarea fumului. A fost inundat cu fum etajul 1 al corpului interne al spitalului. Trei pacienți au fost evacuați, iar alți pacienți au fost relocați în saloane.

În urma incendiului, a rezultat arderea corpului de iluminat și degradarea zugrăvelii din grupul sanitar. Cadrele ISU Cluj s-au retras în unitate la ora 07.50.

În urma ultimului control executat de către ISU Cluj, la data de 21 noiembrie 2019, la Spitalul Clinic C. F. Cluj-Napoca, s-a constatat faptul că, deși au fost emise două avize de securitate la incendiu, în 2009 Aviz pentru modernizarea secției ORL și oftamologie – extindere în regim D+P+M, recompartimentări, reorganizări, și în 2015  Aviz pentru modernizare bloc operator și secție ATI în secția chirurgie, până în momentul actual nu s-a solicitat și obținut autorizația de securitate la incendiu aferente celor două avize. În urma celor constatate, s-a aplicat sancțiunea contravențională de 50.000 lei. La nivelul Spitalului Clinic C.F. Cluj-Napoca, în urma controlului, a fost întocmit un plan propriu de măsuri care cuprindea și obținerea autorizației de securitate la incendiu. Până în momentul de față, nu s-a depus solicitare la ISU Cluj în acest sens.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza