Spitalul din Mociu s-a desfiinţat, nimeni nu a demisionat

Spitalul din Mociu s-a desfiinţat, nimeni nu a demisionat
Instituţia va fi transformată într-un centru de bătrâni. Guvernul a luat această decizie, deşi liderii comunei au primit promisiuni din partea ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, că spitalul va fi păstrat.

Au bătut drumul Bucureştiului degeaba. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a promis că va interveni la guvern şi că va milita pentru ca Spitalul din Mociu să nu fie transformat în centru de bătrâni, însă executivul a hotărât, în şedinţa de joi, că această unitate medicală trebuie evacuată, conform planului iniţial. Primarul din Mociu, Horvath Marton, spune că a făcut tot ce era posibil pentru spitalul din comună şi că nu îi mai rămâne decât să se supună deciziei guvernului. El renunţă să-şi dea demisia, deşi a avut o tentativă în sensul acesta, împreună cu alţi consilieri locali.

Începând din 1 aprilie, Spitalul din Mociu a fost evacuat, conform unui ordin ministerial care prevede că finanţarea acestui obiectiv nu mai poate fi susţinută prin Casa de Asigurări de Sănătate. "Toţi pacienţii au fost externaţi, iar acum clădirea este goală. Ştiam că se va ajunge aici şi nu am mai făcut internări în ultimele 10 zile", a declarat managerul spitalului, Adriana Mustea. Ea a adăugat că aşteaptă să fie convocată săptămâna viitoare la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pentru a afla unde a fost repartizată împreună cu cei doi colegi doctori, dar şi cu asistentele şi chimistul Spitalului din Mociu, în total 11 persoane. Decizia guvernului nu a avantajat în nici un fel planul administraţiei locale privind transformarea spitalului din comună într-o secţie externă a Spitalului de Recuperare.

"Noi am făcut tot ceea ce se putea face. Am intervenit la Consiliul Judeţean Cluj, la Direcţia de Sănătate Publică, am protestat în stradă, am ameninţat cu demisia şi, în final, ne-am dus până la Bucureşti, în audienţă la ministrul Cseke Attila. Dacă guvernul a hotărât altceva, chiar nu mai avem ce să facem, decât să acceptăm această decizie", a spus Horvath. El a adăugat că la nivel judeţean toată lumea a fost de acord ca Spitalul din Mociu să rămână în funcţiune şi să fie coordonat de Spitalul de Recuperare. "Din păcate, guvernul nu a acceptat această propunere, aşa încât nu ne rămâne decât să deschidem un centru de bătrâni. Este o clădire foarte valoroasă, care nu merită să nu fie utilizată şi îngrijită", a afirmat edilul Horvath.

Legat de tentativa sa de a demisiona împreună cu alţi câţiva consilieri, primarul a precizat că s-a răzgândit. "În ceea ce mă priveşte, am decis să nu demisionez pentru că mai am pe rol şi alte proiecte de dezvoltare importante şi nu îmi permit să le las baltă. Trebuie să mergem mai departe, dar este decizia fiecăruia cum va proceda. Eu rămân în continuare primarul comunei Mociu", a comentat Horvath.

Decizia guvernului: 67 de spitale închise

Guvernul a adoptat joi raportul analizei unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum şi a listei acestor unităţi sanitare şi hotărârea de guvern privind desfiinţarea unor unităţi sanitare publice cu paturi din subordinea autorităţilor publice locale. În această situaţie se află 67 de unităţi medicale, printre care se numără şi Spitalul din Mociu. Ministrul Sănătăţii a precizat că din cele 67 de instituţii selectate, 15 unităţi sanitare nu au în prezent nicio linie de gardă, 10 sunt spitale cu specific de boli cronice, care nu au prin structură nicio linie de gardă, o unitate are două linii de gardă, iar 41 de spitale au o singură linie de gardă, ceea ce înseamnă că medicul de gardă nu poate răspunde solicitărilor pacienţilor cu alte afecţiuni decât specializarea sa, fiind nevoit să transfere bolnavii la alte unităţi.

 

Comenteaza