Spitalul Judeţean refuză restructurarea personalului TESA
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 17:04
- Eveniment
- Ascultă știrea

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) şi sindicatul personalului TESA au făcut front comun şi au trimis la Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) un memoriu prin care au cerut să se renunţe la restructurările pe care proiectul de lege privind normativul de personal din spitale le propune.
Conform unor date oficiale ale MSP, din schemele de personal ale celor 17 spitale şi institute medicale clujene ar urma să fie reduse 203 posturi de contabili, îngrijitori, portari sau informaticieni. La Cluj, cel mai afectat de reducere este SCJU, care are şi cel mai mare număr de paturi – 1.512. Astfel, din cei 120 de angajaţi, dacă proiectul de lege va fi aprobat, vor române doar 39. “Sindicatul şi conducerea spitalului au făcut un memoriu pe care l-am trimis la Ministerul Sănătăţii. Noi propunem ca un spital care are între 800 şi 1.300 de paturi să aibă 98 de angajaţi TESA, iar spitalele cu peste 1.300 de paturi să aibă 118 angajaţi”, a declarat Radu Vasile, liderul sindicatului TESA de la SCJU.
Pe de altă parte, reprezentanţii MSP exclud suplimentarea personalului TESA. “Proiectul de act normativ a fost pus în dezbatere şi s-au primit propuneri asupra lui. Colegii mei analizează fiecare propunere şi în limita posibilităţilor vom ţine cont de ele. în niciun caz personalul TESA din unităţile sanitare nu va fi suplimentat”, a declarat Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al MSP.