Stâlcit în bătaie pentru un câine ciobănesc găsit într-un parc

Stâlcit în bătaie pentru un câine ciobănesc găsit într-un parc
Agresorul, un tânăr de 23 de ani, îşi dorea cu orice preţ câinele consăteanului său.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Vasile, un bărbat în vârstă de 35 de ani din comuna Recea Cristur a găsit, în parcul din localitate, un pui de ciobănesc carpatin, pe care l-a luat acasă. În după-amiaza zilei de marţi, 26 mai, acesta se afla în grădina proprie, lucrând la nişte straturi de legume, când la poarta sa a apărut un consătean, Liviu Puica.

Acesta, fără să fie invitat, a intrat în curtea gospodăriei lui Vasile, somându-l să-i înapoieze câinele pe care bărbatul îl găsise în parcul comunal în urmă cu două zile.

„I-am spus să iasă de pe proprietatea mea însă el, în loc să iasă, mi-a trăznit un pumn în ochi, atât de tare încât m-am prăbuşit la pământ. Cu un efort uriaş m-am ridicat, încercând să-l împing afară din curte, însă Liviu m-a prins, în continuare, de gât. M-am scurs la pământ, apoi acesta a început să-mi care pumni şi picioare pe tot trupul. Abia după ce am urlat după ajutor m-a auzit vecina mea, care a ieşit la gard şi i-a strigat să se oprească. Liviu, în schimb, i-a spus că mă omoară dacă nu-i dau câinele", a relatat bărbatul.

Norocul bărbatului a fost că vecina a intervenit împreună cu soţul ei şi l-a scos, cu chiu cu vai, din curte pe tânărul agresiv. La faţa locului a sosit degrabă poliţia din comună, iar o salvare de la Dej a transportat victima la spital, unde medicii i-au acordat primul ajutor, trimiţând-o apoi acasă.

A doua zi, bărbatul s-a prezentat la postul de poliţie din comună, iar oamenii legii l-au sfătuit pe acesta să vină la Cluj-Napoca, pentru a-i fi eliberat un certificat medico-legal. Medicii, după ce l-au consultat, i-au recomandat lui Vasile nouă zile de îngrijiri medicale.

„Am să depun astăzi plângere penală împotriva bătăuşului şi am să-l fac să plătească pentru ce mi-a făcut, altfel îl bag în puşcărie", tună şi fulgeră Vasile. Apoi mărturiseşte, mulţumit, că medicul veterinar din comună, după ce a verificat cipul câinelui, a demontat minciuna consăteanului violent, care susţinuse cu tărie că patrupedul e al său.

"La data de 27 mai 2015, un bărbat de 35 de ani din Recea Cristur a formulat plângere penală împotriva unui tânăr de 23 de ani din aceeaşi localitate, pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe. Victima a reclamat că, pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri, tânărul ar fi pătruns în curtea imobilului său şi l-ar fi agresat. Poliţiştii continuă cercetările în cauză pentru a a stabili cu exactitate starea de fapt", a declarat pentru Ziua de Cluj, referind-se la acest caz, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vîrci.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .