Starea de alertă | Razie la Cluj pe terase și în autobuze. Câte amenzi s-au dat

Starea de alertă | Razie la Cluj pe terase și în autobuze. Câte amenzi s-au dat

Polițiștii au verificat vineri la Cluj-Napoca zeci de societăți comerciale și sute de persoane în vederea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dar și normele de convieţuire socială.

Vineri, 19 iunie, poliţiştii municipiului Cluj-Napoca au acționat preventiv pe raza întregului municipiu.

Au fost desfășurate activități pentru menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, fiind totodată efectuate verificări cu predilecţie în stațiile și în mijloacele de transport în comun, în vederea verificării respectării măsurilor privind starea de alertă.

De asemenea, au fost verificate 40 de socieţăţi comerciale.

Astfel, în intervalul orar 14.00 – 17.00, poliţiştii au legitimat peste 240 de persoane - conform legii 192/2019, fiind, de asemenea, verificate peste 160 de mijloace de transport în comun şi 48 de staţii ale acestora.

În urma neregulilor constatate de polițiști, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, atât pentru nerespectarea Legii 55/2020, privind măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cât și în privința nerespectării normelor de convieţuire socială.

De asemenea, în intervalul orar 19.00 – 21.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiul Cluj – Napoca, au legitimat peste 200 de persoane, conform 192/2019, fiind verificate peste 155 de mijloace de transport în comun şi 52 de staţii ale acestora.

De asemenea, au fost verificate peste 40 de societăţi comerciale.

Abaterile înregistrate au impus aplicarea unui număr de 12 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dar şi a OUG 195/2001R, privind circulația pe drumurile publice. Acţiunea desfășurată a beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Poliţiei Locale Cluj-Napoca.

Comenteaza