Start de vacanţă ratat pentru şapte clujeni. O agenţie de turism şi-a bătut joc de ei

Start de vacanţă ratat pentru şapte clujeni. O agenţie de turism şi-a bătut joc de ei
50 de persoane care plecau în vacanţă, printre care şi şapte clujeni, au avut un debut de vacanţă cu peripeţii, din cauza neglijenţei unei agenţii de turism şi a unei companii de transport.

50 de persoane, dintre care şapte clujeni, au aşteptat sâmbătă în zori mai bine de două ore în faţa autogării Christian Tour din Bucureşti să plece în vacanţă pe litoralul bulgăresc. Motivul? Firma angajată pentru a efectua transportul, Europa Travel, a trimis un autocar defect. Autocarul avea o defecţiune şi anume un furtun spart se ştia cu o seară înainte.

Cu toate acestea, directorul adjunct al companiei a decis să trimită autocarul în autogară, în speranţa că acesta va fi reparat în cursul dimineţii, lucru care nu a fost posibil. Piesa respectivă nu a fost de găsit, iar magazinele de specialitate nu erau deschise la ora 06:00, când oamenii ar fi trebuit să plece.

Aşadar, turiştii şi-au început vacanţa cu nervi. În plus, au fost nevoiţi să aştepte fie în autocar, unde se făcea tot mai cald, fie lângă acesta, unde mişunau şobolanii. Ei au ameninţat că vor face o reclamaţie la Protecţia Consumatorilor, iar astfel s-a decis să se trimită alt autocar. Acesta nu a mai venit însă.

"Ne vom petrece concediul în autocar. Nu e posibil aşa ceva. Îşi bat joc de noi. O firmă care se respectă nu face aşa ceva", a spus un turist.

Ghidul, reprezentantul firmei Christian Tour, s-a arătat extrem de pasiv. I-a îndemnat pe călători să aibă răbdare. Abia după ce oamenii au făcut scandal a acceptat să îşi sune şeful, pentru a-i comunica situaţia.

Până la urmă, furtunul a fost înlocuit, iar turiştii au plecat la drum cu teama că autocarul se va defecta din nou. "Dacă se mai strică odată, nu că dau în judecată Christian Tour, dar îi bat de se c... pe ei!", ameninţa un turist nervos. 

ZIUA de CLUJ a solicitat puncte de vedere de la companiile implicate, Christian Tour şi Europa Travel. 

"A fost vorba de o defecţiune minoră, întâlnită frecvent în perioada sezonului cald, respectiv spargerea unui furtun sub presiune. Pasagerii au asistat la reparaţie pentru că s-a făcut pe loc, nefiind necesară deplasarea la service.

Furtunul a fost înlocuit şi transportul s-a desfăşurat normal, timpul de aşteptare încadrându-se în normele legale ce reglementează astfel de situaţii", a subliniat Teodor Călimănescu, din partea Europa Travel.

Comenteaza