Start la cea de-a treia ediţie a Comedy Cluj

Start la cea de-a treia ediţie a Comedy Cluj
Gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj, ediţia 2011, va avea loc în această seară, de la ora 19:00, la cinematograful “Florin Piersic”.

Clujenii au de ce să zâmbească: de astăzi până în 23 octombrie pot viziona aproximativ 100 de comedii, din peste 30 de ţări, în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj. Festivalul va cuprinde şi evenimente conexe, precum workshop-uri şi întâlniri cu invitaţi din ţară şi din străinătate. Gala de deschidere va avea loc în această seară, de la ora 19:00, la cinematograful "Florin Piersic".

Filmul "Defendor", o producţie SUA - Marea Britanie, 2009, în regia lui Peter Stebbings, cu Woody Harelson în rol principal, va fi proiectat în această seară în cadrul galei de deschidere a celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Film "Comedy Cluj". La eveniment vor participa invitaţi din străinătate din domeniul cinematografic, precum şi reprezentanţi locali ai mediului administrativ, cultural, politic, economic. Pe lângă cinematograful "Florin Piersic", gazde ale festivalului vor mai fi cinematografele Victoria şi Arta, Casa Tranzit, cafenelele Klausenburg şi Art Cafe. Comedy Cluj va aduce în acest an în faţa publicului aproximativ 100 de filme de comedie din peste 30 de ţări, inclusiv 10 proiecţii premiate la festivaluri internaţionale - care vor intra în competiţia principală, de lung metraj.

"Competiţia festivalului va cuprinde 10 filme premiate la festivaluri internaţionale. Avem şi un film românesc, «Visul lui Adalbert», în regia lui Gabriel Achim, şi producţii noi din Marea Britanie, China, Filipine, Italia, Elveţia sau Rusia", a precizat Horaţiu Dan, directorul executiv al festivalului. Ediţia din acest an a Comedy Cluj va cuprinde, pe lângă competiţia de lung metraj, o competiţie pentru scurtmetraje şi o alta pentru studenţi de la şcoli de film din mai multe ţări. Pe lângă competiţiile amintite, festivalul va cuprinde secţiuni precum Focus Franţa, Monty Python, Documentar, Panorama, Spoturi Publicitare, Teatru, dar şi Serbian Comedy Drama sau Japan. Evenimentul va include şi un "medalion" dedicat dramaturgului I.L. Caragiale şi unul dedicat cunoscutei actriţe Draga Olteanu Matei.

O parte a importantă a festivalului se va desfăşura în workshop-uri de bandă desenată, respectiv soundtrack. Atelierul de bandă desenată va fi organizat în 15 octombrie la hotelul City Plaza şi va fi susţinut de desenatorii Octav Ungureanu, Toma Alexandru şi Mihai Grăjdeanu, iniţiatori ai revistei de benzi desenate Comics. "În cadrul workshop-ului se vor exersa tehnicile clasice de construcţie a personajelor şi diferitele tipuri de cadre, cât şi noţiuni de perspectivă şi câteva sfaturi despre cum se scrie un scenariu de benzi desenate. Se vor învăţa tehnici de ilustrare, scenariu şi creaţie de personaj din spatele desenelor", au precizat organizatorii. Workshop-ul de soundtrack de film va avea loc în 20 octombrie şi îl va avea ca protagonist pe profesorul Dennis Dreith, compozitor de muzică de film recunoscut la Hollywood, totodată membru al juriului Comedy Cluj. Tema va fi muzica unor filme regizate de Stanley Kubrick. În cadrul atelierului se va vorbi despre coloana sonoră de film şi relaţia compozitor-regizor. De asemenea, în cadrul festivalului profesorul britanic Noel Witts, membru şi el al juriului, va susţine un seminar despre lumea filmului şi artele spectacolului.

Juriu din străinătate

Juriul Comedy Cluj din 2011 va fi alcătuit din compozitorul de muzică de film Dennis Dreith, profesor universitar la University of California, din New York, considerat unul dintre cei mai buni muzicieni de film de la Hollywood, Rolf-Rudiger Hamacher, membru în board-ul de conducere al Asociaţiei Criticilor Germani de Film, Noel Witts, specialist în artele spectacolului, profesor
de teatru european şi britanic contemporan, Roger Grosvold, jurunalist şi critic de film, şi Matjaž Javšnik, un cunoscut actor şi comediant de origine slovenă.

 

 

Comenteaza