Staţia de tramvai de pe Splaiul Independenţei a fost mutată lângă Cluj Arena

Staţia de tramvai de pe Splaiul Independenţei a fost mutată lângă Cluj Arena
Clujenii care locuiesc pe Splaiul Independenţei şi în cartierul Plopilor sunt nemulţumiţi de noua amplasare a staţiilor de tramvai: acestea au fost mutate spre stadionul Cluj Arena şi, pentru a ajunge la ele, trebuie să traverseze două sau trei străzi semaforizate.

 

Eugen Bogdan e unul dintre clujenii aflaţi în această situaţie şi s-a plâns, pe domnuleprimar.ro, de situaţia creată. "Suntem contrariaţi de mutarea staţiilor de tramvai din vechiul amplasament", spune el. "Vă rugăm să analizaţi cu responsabilitate şi detaşare căror persoane le este mai favorabilă această mutare - celor care vor veni la spectacole sau locatarilor care sunt nevoiţi zilnic să parcurgă trei treceri pietonale, din care două semaforizate". Majoritatea persoanelor care locuiesc în zonă sunt persoane în vârstă, "pentru care deplasarea este o grea problemă", spune Bogdan.

Trebuie spus că în primele zile după darea în folosinţă a liniei de tramvai modernizate, clujenii nu ştiau că staţia a fost mutată şi aşteptau, fără niciun rezultat, să urce în tramvai din staţia de pe Splaiul Independenţei, unde tramvaiul nu mai opreşte, însă. "Asta a fost poziţia domnilor arhitecţi şi a comisiei de urbanism", spune directorul regiei locale de transport, Liviu Neag.

"În urmă cu doi ani a fost analizată oportunitatea înfiinţării acestei staţii pentru stadion şi sala polivalentă, s-a acceptat că e cea mai bună soluţie. S-a făcut şi un fel de studiu, foarte mulţi dintre cei care erau interesaţi de problemă au spus că cea mai potrivită zonă pentru staţie ar fi zona Cluj Arena", adaugă Neag. "Eu cred că e o soluţie bună, e o problemă de 50-100 metri".
Întrebat dacă poate fi utilizată şi vechea staţie cel puţin o perioadă de tranzit, Neag spune că ideea nu e una bună: "nu se poate păstra actuala staţie. E păcat să ne expunem, pentru că şoferii clujeni s-au dezobişnuit de tramvai, foarte multă lume uită că există şi tramvaiul, iar cum nu face zgomot riscăm accidente".

Primarul Radu Moisin şi purtătorul de cuvânt Oana Buzatu nu au putut fi contactaţi pentru a explica motivul mutării staţiei.

Comenteaza