Strat de zăpadă de cinci centimetri în Pasul Tihuţa care leagă Transilvania de Moldova

Strat de zăpadă de cinci centimetri în Pasul Tihuţa care leagă Transilvania de Moldova
Stratul de zăpadă măsoară cinci centimetri în Pasul Tihuţa după ce, în zonă, a nins toată noaptea de sâmbătă spre duminică, drumarii fiind nevoiţi să arunce pe DN 17 care leagă Transilvania de Moldova peste 20 de tone de antiderapant.

 

Sistemul de Gospodărire al Apelor (SGA) Bistriţa-Năsăud a informat că, la Piatra Fântânele, în Pasul Tihuţa, a nins abundent în noaptea de sâmbătă spre duminică, zăpada depunându-se într-un strat de cinci centimetri.

"A nins pe toată Valea Bârgăului, zăpada s-a depus într-un strat de 1-2 centimetri. De la Mureşenii Bârgăului spre Pasul Tihuţa avem însă un strat mai consistent, de cinci centimetri", a declarat, duminică, dispecerul de serviciu de la SGA Bistriţa-Năsăud.

Ca să păstreze drumul circulabil, drumarii au acţionat cu două utilaje care au împrăştiat pe DN 17, în Pasul Tihuţa, peste 20 de tone de antiderapant.

"Contractele pentru deszăpezirea drumurilor s-au încheiat. Mai avem la Piatra Fântânele doar două utilaje. Am acţionat cu ele şi am păstrat drumul curat. Sperăm să nu ningă mai tare fiindcă nu ştiu ce vom face", a declarat dispecerul de serviciu de la Secţia Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj.

Duminică a început să ningă viscolit şi la Bistriţa, însă zăpada nu s-a depus, ninsorile fiind de scurtă durată, urmate apoi de soare.

 

Etichete
Comenteaza