Studenţii clujeni protestează cu cearşafuri, astăzi

Studenţii clujeni protestează cu cearşafuri, astăzi
Protestul studenţilor clujeni continuă astăzi.

Studenţii clujeni continuă astăzi protestul cu privire la scăderea reprezentării tinerilor din universităţi în forurile de decizie şi de conducere ale acestor instituţii, dup[ intrarea ]n vigoare a noii Legi a Educaţiei.

Reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti s-au întâlnit ieri în cantina din complexul studenţesc Haşdeu, pentru a pune la punct strategia de protest.

Studenţii vor afişa cearşafuri astăzi de la ora 11, în căminele studenţeşti 16 şi 14 din Haşdeu, în căminele SAMV, în cele din Observator şi la sediile organizaţiilor studenţeşti din Cluj-Napoca.

De la ora 19.30 studenţii vor organiza un "protest creativ", mai exact vor aprinde luminile din camerele din căminul 16 în formă de 25%, simbolizând ponderea pe care au avut-o anterior noii Lege a Educaţiei în conducerile universităţilor.

Pe calendarul protestelor de astăzi figurează şi trimiterea pachetului cu zacuscă şi slănină către ministrul Educaţiei.

 

Comenteaza