Studenţii intră în grevă japoneză

Studenţii intră în grevă japoneză
Nemulţumiţi de felul în care le sunt respectate drepturile şi de modalitatea actuală de alegere a rectorilor, studenţii din toată ţara vor intra miercuri în grevă japoneză.

Acţiunea de protest vine ca o reacţie la concluziile Adunării Generale a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute la Cluj-Napoca.

Liderii studenţilor au analizat modul în care universitățile s-au asigurat că le sunt respectate drepturile garantate de lege, la trei ani de la publicarea în Monitorul Oficial a Statului Studentului, context în care au ajuns la concluzia că instituţiile de învăţământ superior nu au manifestat o preocupare reală în ultimii ani faţă de acest aspect, iar situația investițiilor în îmbunătățirea vieții lor sociale s-a degradat de la un an la altul.

"În universități încă se percep taxe ilegale pentru studenți, valoarea burselor sociale este departe de a acoperi cheltuielile minime de cazare și masă, bursele de merit nu se pot cumula cu cele sociale, nu există facilități pentru studenții cu dizabilități, iar universitățile se consultă mult prea puțin cu organizațiile studențești.

Studenții nu sunt consultați în aspecte ce țin de modul în care sunt alese materiile care le sunt predate, multe cursuri nemaifiind în concordanță realitatea actuală, nu există proceduri funcționale de contestare a notelor date pe nedrept, investițiile în servicii studențești au scăzut drastic, nu s-au mai construit cămine și cantine noi, nu au mai fost crescute bursele, iar vocea studenților a contat din ce în ce mai puțin pentru conducerile universităților", au declarat reprezentanţii studenţilor.

Membrii ANOSR consideră că unul din motivele principale pentru care s-a ajuns în această situație este scăderea ponderii lor din electoratul participant la alegerea rectorului. Dacă până în 2011 aceștia aveau un sfert din voturi în alegerile pentru rectori și decani, odată cu Legea Educației Naționale procentul participării lor a variat între 3% și 20%, în funcție de universitate, iar părerile lor despre candidații la funcțiile de decani nu au mai contat.

Având în vedere că anul universitar 2015-2016 este anul în care sunt organizate alegerile pentru rectori, ANOSR solicită de urgență modificarea legii educației naționale în sensul asigurării participării studenților în proporție de 25% din totalul electoratului participant în alegerea rectorilor.

"Implicarea studenților în alegerea rectorului este doar unul dintre mecanismele de dezvoltare a democrației în universități. Să implici doar anumite categorii de studenți poate fi considerat exclusivist. Nu poți să ai o comunitate responsabilă și nu se poate vorbi de un parteneriat real studenți-universitate dacă drepturile democratice nu sunt egale", a  declarat Oana Onicaș, președintele Organizației Studenților Universității Babeș-Bolyai (OSUBB).

Greva japoneză anunţată este prima acţiune pe care liderii studenţilor o desfăşoară cu scopul de "a-i face pe guvernanți să dea atenția și respectul cuvenit generației tinere de viitori intelectuali".

Comenteaza