Studii şi comunicări ştiinţifice într-un program doctoral pe bani europeni

Studii şi comunicări ştiinţifice într-un program doctoral pe bani europeni
Şase studii în reviste recunoscute internaţional, 260 de studii în reviste indexate în baze de date internaţionale, 270 de comunicări ştiinţifice la conferinţe din România şi alte o sută în străinătate. Acestea sunt cifrele celor mai recente şapte luni ale proiectului de cercetare postdoctorală finanţat cu bani europeni şi derulat de un consorţiu de cinci universităţi, între care una din Cluj.

Pentru a încuraja manifestarea inovativităţii cercetătorilor, au fost create 5 campusuri de creaţie multidisciplinară, care funcţionează la nivelul fiecărei universităţi partener în program, spun coordonatorii acestuia. Valoarea totală a proiectului ajunge la peste 18 milioane de lei, sumă din care peste 17,6 milioane de lei sunt asigurate cu titlu gratuit de Uniunea Europeană.

Proiectul este realizat de către Academia de Studii Economice Bucureşti în parteneriat cu universitatea britanică din Reading , Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara, iar numărul de postdoctoranzi susţinuţi este de 78.

 

Comenteaza