Suporterii clujeni, atenţionaţi asupra faptelor antisociale. Acţiunile jandarmilor

Suporterii clujeni, atenţionaţi asupra faptelor antisociale. Acţiunile jandarmilor
Odată cu începerea returului Ligii I de fotbal, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ,,Alexandru Vaida Voevod” Cluj a demarat Campania de prevenire „Competiţia sportivă - spectacol”, al cărei scop îl reprezintă prevenirea violenţei în sport.

Astfel, cu prilejul meciului de fotbal dintre echipele Universitatea Cluj şi A.S.A. Târgu-Mureş, desfăşurat duminică, 22 februarie, efective din cadrul inspectoratului au distribuit suporterilor pliante cuprinzând principalele fapte de natură contravenţională care au ca sancţiune complementară interzicerea accesului pe o perioadă de şase luni şi un an la jocurile sportive de genul celor la care s-a săvârşit fapta.

Pe lângă această campanie, în cursul anului jandarmii clujeni vor desfăşura încă una, numită „Jandarmii alături de elevi!". Tematica ei este prevenirea şi combaterea consumului de droguri, alcool şi tutun în şcoli, a violenţei în sport şi în familie, a muncii la negru în rândul minorilor, alături de promovarea măsurilor de protejare şi conservare a ariilor naturale protejate şi de protecţia mediului.

Aceste programe se desfăşoară în special în instituţiile de învăţământ preuniversitar din judeţul Cluj, atât în mediul urban cât şi în cel rural.

Comenteaza