Suspectul jafului de la Pasul Gutâi, la Curtea de Apel Cluj

Suspectul jafului de la Pasul Gutâi, la Curtea de Apel Cluj
Italianul Massimo Loddo, unul dintre presupuşii autori ai celebrului jaf din Pasul Gutâi, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare de către instanţa de fond şi cere o pedeapsă mai uşoară la Curtea de Apel Cluj.

Massimo Loddo este singurul inculpat în caz, după ce băimăreanul Ioan Ursuţ, acuzat de aceeaşi faptă, s-a sinucis în Penitenciarul Gherla, în luna ianuarie a acestui an. Ursuţ a fost găsit de colegii de celulă, între care se afla şi italianul Loddo, spânzurat de tocul uşii de la grupul sanitar.

Massimo Loddo a fost condamnat de Tribunalul Maramureş la 20 de ani de închisoare pentru jaful care a avut loc în 15 septembrie 2009. Loddo a fost acuzat, alături de băimăreanul Ioan Ursuţ, de comiterea a patru infracţiuni: lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie, uzurpare de calităţi oficiale şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Pedeapsa pe care a primit-o în urma sentinţei Tribunalului Maramureş totalizează 42 de ani după gratii, însă, conform legii penale româneşti, instanţa i-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 20 de ani, stabilită de judecători pentru tâlhărie. Din pedeapsă i s-a scăzut perioada petrecută în arest preventiv, din 27 ianuarie 2010 până în prezent. Perspectiva anilor grei de temniţă care îl aşteaptă l-a determinat pe italian să facă apel la Cluj. Primul termen a avut loc ieri, însă procesul a început cu o amânare pentru angajarea unui apărător. Următoarea şedinţă de judecată a fost fixată pe data de 1 august.

Chiar dacă procesul penal împotriva lui Ioan Ursuţ a încetat ca urmare a decesului acestuia, moştenitorii lui sunt obligaţi de instanţă să plătească despăgubiri firmei de transport valori care a fost jefuită, precum şi firmei de asigurare care a acoperit daunele în urma jafului. Astfel, instanţa de fond l-a obligat pe Massimo Loddo, în solidar cu moştenitorii lui Ioan Ursuţ (în limita moştenirii primite) să plătească fimei G4S Cash Service SRL din Bucureşti suma de 144.847 de lei şi firmei de asigurări Omniasig Vienna Insurance Group SA suma de 2.494.865 de lei. Totodată, statul va menţine măsura sechestrului asigurator luat asupra sumei de 200.000 de lei, depusă de Ioan Ursuţ la o sucursală bancară din Baia Mare. Aceeaşi dispoziţie s-a dat de către judecători şi în privinţa sumelor de 1.259 de euro şi de 1.400 de euro, ridicate de la cei doi inculpaţi de către organele de anchetă. Moştenitorii lui Ursuţ, Ottilia Pop şi Gheorghe Ursuţ, sunt obligaţi şi la plata unor cheltuieli judiciare în valoare de 33.850 de lei. Aceeaşi sumă trebuie să o achite şi italianul Massimo Loddo.

 

Comenteaza