Sute de amenzi în panificaţie în Cluj. Ce au constatat poliţiştii

Sute de amenzi în panificaţie în Cluj. Ce au constatat poliţiştii
Aproape 200 de amenzi într-un control al legalităţii în panificaţie, la Cluj.

Poliţiştii au purces în controale în domeniul panificaţiei în ultima săptămână, între 14 şi 20 septembrie, şi au verificat, între altele, peste 500 de mijloace de transport, dar şi firme şi persoane fizice.

Au constatat trei infracţiuni la legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi au aplicat 191 de amenzi, dintre care 16 la legea privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate se ridică la 104.590 lei, iar valoarea bunurilor confiscate depăşeşte 2.500 lei.

 

 

 

 

 

 

EXEMPLE:

 

**** În cadrul unei acţiuni desfăşurate în trafic în municipiul Cluj-Napoca, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu comisari de la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Cluj şi poliţişti rutieri din cadrul Serviciului Rutier au depistat pe N. Laszlo, angajat în calitate de conducător auto la o societate cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea o autoutilitară în care transporta cantitatea de 319 bucăţi franzelă, fără a deţine acte de provenienţă şi însoţire a mărfii.

A fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu suma de 3.000 lei conform Legii 12/1900 şi a ridicării în vederea confiscării a produselor de panificaţie, precum şi a autoutilitarei în valoare de aproximativ 5.000 euro.

 

 

**** În 19.09.2013, în cadrul unei acţiuni desfăşurate în trafic de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Bobâlna, a fost depistat C. Augustin în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 108B, în localitatea Maia, în care transporta cantitatea de 20 bucăți franzelă albă feliată în valoare de 37 lei, 80 bucăți franzelă albă feliată în valoare de 132 lei și 110 bucăți pâine semi feliată în valoare de 264 lei, fără a deţine acte de provenienţă şi transport a mărfii.

De asemenea, s-a stabilit că a distribuit pe traseu cantitatea de 5 bucăți franzelă albă feliată, 6 bucăţi pâine semi feliată şi cantitatea de 10 bucăți franzelă albă feliată.

A fost luată măsura sancţionării contravenţionale a conducătorului auto cu suma de 3.000 lei conform Legii 12/1900 şi a ridicării în vederea confiscării a produselor de panificaţie, precum şi a autoutilitarei în valoare de aproximativ 6.000 euro.

 

 

Comenteaza