Sute de clujeni au omagiat-o pe Sfânta Rita

Sute de clujeni au omagiat-o pe Sfânta Rita
Sfânta cauzelor imposibile, cum este supranumită, a atras mulţimi de credincioşi la relicvariul său, poposit pentru două zile la Catedrala “Schimbarea la Faţă”.

Cozile formate pe două-trei rânduri şi credincioşii care se rugau de jur împrejur au fost aproape în permanenţă prezenţi în zilele de sâmbătă şi duminică, în timpul în care moaştele sfintei Rita au poposit în catedrala greco-catolică. "Mă rog la Sfânta Rita să îmi protejeze familia de când eram micuţă. Nu pot spune cât de mult m-am bucurat că pot să mă închin moaştelor ei chiar la Cluj", a declarat Agnes, una dintre clujencele care au stat ieri la coadă zeci de minute la orele prânzului pentru a ajunge la relicvariu.

"Nu credeam vreodată că voi trăi această zi. Sfânta Rita m-a ajutat de nenumărate ori, este un mare eveniment că a ajuns şi aici, să ne putem închina şi noi, clujenii, care nu putem merge în Italia pentru asta", a adăugat Maria, o altă clujeancă din mulţimea de credincioşi din catedrala de pe Eroilor. După primirea relicvariului, sâmbătă a avut loc Sfânta Liturghie şi un program de Adoraţie Euharistică coordonat de tineri, iar de la ora 20:30 biserica a fost deschisă până a doua zi, când a popasul moaştelor la Cluj s-a încheiat în jurul orei 14:00. Conform tradiţiei, Sfânta Rita a trăit între 1381 şi 1457, după care a fost imediat venerată şi invocată ca sfântă.

"Poporul creştin i-a arătat dintotdeauna un incredibil ataşament. Datorită miracolelor, bineînţeles. Dar şi pentru legendele care au îmbogăţit istoria vieţii sale. Cu atât mai mult cu cât ea este numită în mod afectiv Sfânta imposibilităţilor, adică aceea căreia i se poate cere un har chiar şi în situaţiile cele mai disperate şi de nerezolvat", se arată într-o biografie publicată pe site-ul Ordinului carmelitanilor desculţi. Relicvarul care a fost expus spre venerare la Cluj conţinea un fragment de os de la încheietura mâinii stângi a Sfintei Rita. A fost prima dată când aceste moaşte au părăsit Italia. Pelerinajul a început în 13 august, mai întâi la Biserica Sfânta Rita din Râmnicu Vâlcea şi apoi la Sibiu, Braşov şi la mănăstirea greco-catolică din Chiheru de Jos (Mureş).

 

Comenteaza