Tânăr de 19 ani din Turda, reținut pentru că a agresat sexual o minoră de 8 ani

Tânăr de 19 ani din Turda, reținut pentru că a agresat sexual o minoră de 8 ani

Un tânăr de 19 ani din Turda a fost reținut de polițiști după ce ar fi agresat sexual o fetiță de 8 ani.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au dispus reținerea, la data de 20 septembrie ,pentru 24 de ore a unui tânăr, de 19 ani, din municipiul Turda, cercetat pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală.

“În fapt, cercetările au fost demarate la data de 20 septembrie a.c., în urma unei sesizări cu privire la faptul că în aceeași zi, în jurul orei 19.30, o minoră de 8 ani, ar fi fost agresată sexual de către tânărul în cauză. În urma sesizării, polițiștii l-au depistat pe acesta, iar în baza probatoriului administrat, au dispus reținerea lui pentru 24 de ore”, a transmis IPJ Cluj.

În cursul zilei de azi, 21 septembrie, acesta a fost prezentat instanței, cu propunere de luare a măsurii preventive pe o perioadă de 30 de zile, măsură admisă de judecătorul de drepturi și libertăți. 

Comenteaza