Tânăr de 19 ani, probleme cu legea. Ziua ar fi condus sub influenţa substanţelor interzise, iar seara a făcut accident

Tânăr de 19 ani, probleme cu legea. Ziua ar fi condus sub influenţa substanţelor interzise, iar seara a făcut accident

Ar fi condus sub influenţa substanţelor interzise, poliţiştii i-au suspendat permisul. Sera a făcut accident.

Poliţiştii din Câmpia Turzii cercetează un tânăr, de 19 ani, din Ocna Mureş, judeţul Alba, pentru infracțiuni rutiere.

"La data de 5 iunie, în jurul orei 15.20, poliţiştii Compartimentului Rutier Câmpia Turzii au depistat un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Ocna Mureş, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, care prezenta simptome ale consumului de substanţe interzise.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii naturii substanţelor consumate. Totodată, pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce.

În cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 18.25,  tânărul s-ar fi urcat din nou la volan, iar pe raza localității Luna a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat, de 66 de ani, din Bucureşti. În urma accidentului, tânărul a fost rănit uşor", transmite IPJ Cluj.

Pe numele acestuia, poliţiştii au deschis un nou dosar pentru comiterea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” şi „conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută de Codul pena

Comenteaza