Tânăr de 21 de ani, lovit cu bâta în cap de nişte vecini invidioşi

Tânăr de 21 de ani, lovit cu bâta în cap de nişte vecini invidioşi
Incidentul s-a petrecut la 1 mai pe dealurile comunei Apahida.

Radu C., un bărbat de 21 de ani originar din comuna Apahida, însă stabilit în comuna învecinată, Jucu, împreună cu familia, este un tânăr fără prea multă şcoală. Ai lui deţin multe animale, iar tatăl, ciobanul comunei Apahida, a preferat să-l pregătească pe tânăr doar pentru munca la ciurdă, bănoasă şi profitabilă, decât pentru alte activităţi.

Vineri, 1 mai, Radu se afla pe păşunea-proprietate a familiei când un cal nărăvaş de-al lor a evadat dintr-un ţarc, ajungând pe un deal din Apahida, printre casele oamenilor, fără însă să strice ceva sau să calce culturile. "Când încercam să-l prind, numa` mă trezesc lângă mine cu unul Vali, înarmat cu un par, care mă loveşte cu el în frunte. Am leşinat. Nişte prieteni, care se aflau la o anumită distanţă de noi, au sunat de urgenţă la 112, după care au venit să vadă ce mi s-a întâmplat. Între timp, agresorul şi-a chemat şi el, la faţa locului, toată familia şi a fost cât pe ce să înceapă o bătaie între prietenii mei şi aceştia", arată Radu.

Tânărul a fost transportat de urgenţă la U.P.U. Cluj-Napoca, unde medicii i-au acordat primul ajutor, trimiţându-l apoi cu salvarea pentru investigaţii complete la Clinica de Neurochirurgie.

Întors acasă, tânărul a făcut plângere împotriva agresorului la postul de poliţie din Apahida. "M-am adresat poliţiei pentru că nu-mi trebuie bani sau alte despăgubiri, ci doresc să-l văd pe omul ăsta în puşcărie", declară indignat tânărul. Intervine şi mama lui, Simona: "Nu-i mai las pe cei care l-au bătut aşa de tare pe Radu. Am mai avut conflicte cu ei, că-s invidioşi pe noi şi tot timpul îşi ţin caii în faţa stânei noastre, ca s-o blocheze şi să se facă stăpâni pe zonă. Acum nu-i mai iertăm şi mergem până la capăt".

Din păcate, azi, deplasarea tânărului şi a mamei sale până la I.M.L. Cluj a fost zadarnică. Radu avea cartea de identitate expirată de ceva vreme, astfel că băiatul va fi nevoit să se întoarcă la postul de poliţie din Apahida pentru a obţine un act provizoriu de identitate, pe care să-l prezinte medicilor legişti, în vederea obţinerii certificatului constatator al agresiunii.

Comenteaza