Tânăr din Cluj, după gratii. Şi-a băgat mama şi sora în spital

Tânăr din Cluj, după gratii. Şi-a băgat mama şi sora în spital
| Foto: Arhiva

Un clujean de 19 ani a fost arestat preventiv după ce a fost reţinut, sâmbătă, de poliţişti pentru violenţă domestică.

Un tânăr, de 19 ani, care și-ar fi agresat mama și sora, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv. "La data de 29 septembrie, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați, prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că, în localitatea Câmpenești, comuna Apahida, are loc un scandal în familie", transmite IPJ Cluj. 

În momentul în care poliţiştii au ajuns la adresă, două femei primeau îngrijiri medicale într-o autospecială de ambulanță, acestea prezentând urme de violență. Ulterior, cele două femei au fost transportate la spital.

Potrivit poliţiştilor, la data menționată, în jurul orei 20:30, cele două femei ar fi fost agresate de fiul, respectiv fratele acestora care era băut. Se pare că scandalul ar fi izbucnit pe fondul unei stări conflictuale preexistente.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, iar, ulterior, acesta a fost prezentat magistraților, fiind arestat preventiv pentru 20 de zile.

 

Comenteaza