Foto Tânăr din Cluj, prins de jandarmi în noaptea de Moș Nicolae cu "cadouri" periculoase

În noaptea de Moș Nicolae, jandarmii din Dej au descoperit un tânăr care încerca să se sustragă controlului.

În timpul verificărilor, asupra acestuia au fost găsite mai multe pliculețe transparente care conțineau o substanță vegetală de culoare oliv, cu miros specific drogurilor interzise.

De asemenea, jandarmii au confiscat un dispozitiv de tip „grinder” și aproximativ 700 de lei.

Persoana a fost condusă la sediul Jandarmeriei, unde s-au întocmit actele de constatare pentru o posibilă faptă de natură penală.

Autoritățile reamintesc că, potrivit Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, traficul de droguri de risc se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar pentru droguri de mare risc, pedepsele cresc la 5 – 12 ani. Deținerea de droguri pentru consum propriu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă penală, în funcție de categoria substanței.

Comenteaza