Tânăra amenințată de fanii lui Colo, protejată de Poliție. Vela: "Mă îngrijorează foarte mult situația creată și modul în care a degenerat"

Tânăra amenințată de fanii lui Colo, protejată de Poliție. Vela: "Mă îngrijorează foarte mult situația creată și modul în care a degenerat"

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, i-a transmis fetei care a primit amenințări după ce a depus o plângere împotriva vloggerului Colo, că îi este alături şi că instituţia pe care o conduce veghează la siguranţa sa.

Tânăra amenințată de fanii lui Colo, după ce a depus o plângere împotriva acestuia, va primi tot sprijinul Poliției, a anunțat joi ministrul Marcel Vela.

"Am aflat cu îngrijorare despre faptul că tânăra care a denunțat un vlogger pentru anumite infracțiuni primește constant amenințări de la susținătorii acestuia. Mă îngrijorează foarte mult situația creată și modul în care a degenerat. De aceea, am luat legătura cu această tânără și i-am oferit întreg suportul. I-am transmis că îi suntem alături și că veghem la siguranța și integritatea sa.Tinerii trebuie sa înțeleagă că emoțiile pe care le au pot fi exprimate în orice alt mod, dar nu prin violență, agresiuni verbale și amenințări. Ce mă intrigă este conținutul violent pe care acest tânăr îl promova în rândul urmăritorilor săi. Acești copii trimit, probabil fără știrea părinților, mesaje agresive, care îi compromit, dar care se află deja în atenția poliției. Care sunt valorile după care construim societatea în care trăim? Ce ne învățăm copiii? Vreau să cred, lucrând cu o echipă din care fac parte și femei, că nu putem închide ochii în fața unor abateri de acest tip. Îmi doresc să le vorbim tinerilor despre femeile minunate care au influențat și schimbat lumea, care influențează zilnic comunități, care fac bine, muncesc enorm și se străduiesc să contribuie la dezvoltarea unei societăți sănătoase. Vreau să le vorbim despre faptul că doamna sau domnișoara care se află lângă noi este mama, sora, iubita, soția sau o persoană apropiată sufletului cuiva. Nu putem transforma respectul în barbarie! Vă rog să ne întoarcem cu toții privirea atent către societate pentru că și noi suntem responsabili de tineri și de viitor", a scris Marcel Vela, pe Facebook.

Cu o zi în urmă Marcel Vela îşi exprima îngrijorarea faţă de numărul mare de urmăritori pe care îi avea vloggerul Colo, mai ales că printre aceștia se aflau și "foarte mulți copii".

"Nu pot să nu îmi exprim îngrijorarea, mai ales în fața numărului mare de urmăritori pe care îi avea acest tânăr, peste 850.000, dintre care, foarte mulți copii.

Dragi părinți,

Nu uitați că anii copilăriei, ai pubertății și ai adolescenței sunt cei mai importanți ani din viața copilului dumneavoastră!", a transmis ministrul miercuri.

Vloggerul Alexandru Bălan, cunoscut sub numele „Colo”, a fost eliberat miercuri după-amiază, după ce cu o seară înainte a fost reținut de polițiști pentru infracțiuni de instigare publică.

Cercetările în acest caz au început săptămâna trecută, după ce tânărul a afirmat, într-un videoclip postat pe internet, că unele adolescente merită „să le dai cu palmele, să le ții cu capul de pereți, să le pui piciorul pe față”.

Comenteaza