Tânăra care a încercat să se sinucidă în Gheorgheni, printre puţinii elevi "de 10" la Bacul din acest an

Tânăra care a încercat să se sinucidă în Gheorgheni, printre puţinii elevi
Tânăra care a încercat aseară să se sinucidă, în cartierul Gheogheni, este printre puţinii elevi care au luat nota 10 la examenul de bacalaureat, la sesiunea din vară.

Iulia Plăian a absolvit Colegiul Naţional "George Coşbuc" în această vară. Tânăra a încercat aseară să se sinucidă, aruncându-se de la etajul 8 al unui bloc din Gheorgheni, în timp ce se afla în garsoniera părinţilor săi împreună cu tatăl său, pentru a încasa chiria.

Directorul instituţiei, Lucian Popescu, spune că tânăra era sociabilă şi inteligentă şi a ţinut un scurt discurs elevilor la începutul anului şcolar, ca exemplul. "Era o fată foarte credincioasă şi apropiată de profesoara de religie. Era foarte inteligentă", a spus el.

"Era un exemplu pentru ceilalţi elevi", a conchis Popescu.

"Mie nu mi-a fost elevă direct, dar din câte am văzut nu părea depresivă. Era cea mai bună din clasă", a spus un profesor de la "George Coşbuc", pentru ziuadecj.ro. Dirigintele elevei a fost profesorul Iris Muller.

În întreaga ţară, doar 65 de elevi au obţinut nota maximă la bacalaureat, la fel ca Iulia Plăian.

UPDATE tânăra a murit pe patul de spital, aseară înainte de miezul nopţii, din cauza multiplelor traumatisme suferite

Comenteaza