Foto Tânără de 20 de ani UCISĂ de fostul iubit în curtea casei. A înjunghiat-o și pe mama fetei care a sărit să își apere copila

Tânără de 20 de ani UCISĂ de fostul iubit în curtea casei. A înjunghiat-o și pe mama fetei care a sărit să își apere copila
sursa - captura video https://stirileprotv.ro
Tânără de 20 de ani UCISĂ de fostul iubit în curtea casei. A înjunghiat-o și pe mama fetei care a sărit să își apere copila
Tânără de 20 de ani UCISĂ de fostul iubit în curtea casei. A înjunghiat-o și pe mama fetei care a sărit să își apere copila
Tânără de 20 de ani UCISĂ de fostul iubit în curtea casei. A înjunghiat-o și pe mama fetei care a sărit să își apere copila
Tânără de 20 de ani UCISĂ de fostul iubit în curtea casei. A înjunghiat-o și pe mama fetei care a sărit să își apere copila

O tânără de 20 de ani a fost înjunghiată mortal, în curtea casei părintești de fostul său iubit. Individul a rănit-o și pe mama fetei, care a fost dusă de urgență la spital.

O crimă tulburătoare a avut loc marți, 30 septembrie, în jurul orei 12.30, în localitatea Spiridonești, județul Neamț. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați de o femeie de 37 de ani, care a anunțat că atât ea, cât și fiica sa, de 20 de ani, au fost atacate cu un cuțit chiar în curtea locuinței. Agresorul, un tânăr de 23 de ani, ar fi fugit imediat după comiterea faptei.

„La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați de către o femeie, de 37 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se aflau în curtea locuinței, din localitatea Spiridonești, atât ea cât și fiica sa, de 20 de ani, ambele din aceeași localitate, au fost înjunghiate cu un cuțit de către un tânăr, de 23 de ani, care ar fi plecat de la fața locului.” – a transmis Poliția Neamț, citează stiri-neamt.ro

La fața locului a sosit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru tânăra de 20 de ani, fiind declarat decesul acesteia. Mama ei a fost preluată și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În urma cooperării dintre Inspectoratele de Poliție din județele Neamț și Bacău, suspectul a fost depistat pe raza județului Bacău și a fost reținut de polițiști. Tânărul de 23 de ani, din localitatea Bătrânești, se află în custodia poliției, urmând ca procurorii să stabilească măsurile procedurale ce se impun.

Cazul a fost preluat de echipe complexe de cercetare, coordonate de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. Cercetările sunt în desfășurare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care investighează circumstanțele exacte în care s-a produs crima.

Mama fetei ucise a ajuns direct pe masa de operație. „A fost dirijata direct în sala de operaţie, unde s-a intervenit chirugical, având plăgi la nivelul stomacului şi intestinului. În acest moment pacienta este stabilă.”, a transmis Maria Tălmăcel, medic coordonator CRU Roman, potrivit stirileprotv.ro

Apropiaţii victimelor spun că bărbatul şi fata ucisă se certau de ceva timp, după ce se despărţiseră. El era gelos şi nu suporta gândul că ea ar putea fi cu altcineva. Sătenii povestesc că şi luni seară ar fi venit la fată şi i-ar fi luat telefonul. Ea ar fi cerut ajutorul poliţiştilor care i-ar fi recuperat aparatul de la cel care a ucis-o apoi în ziua următoare, a mai informat stirileprotv.ro.

Comenteaza