Tânără din Cluj, reținută pentru înșelăciune cu fonduri europene. Prejudiciu de peste 120.000 de lei
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 17:50
- Eveniment
- Ascultă știrea
O tânără în vârstă de 25 de ani, din localitatea Mănăstireni, a fost reținută de polițiștii clujeni, fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, la data de 15 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore, într-un dosar penal ce vizează 9 acte materiale.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2022–2025, tânăra ar fi indus în eroare nouă reprezentanți legali ai unor societăți comerciale din județele Cluj și Mureș. Aceasta le-ar fi determinat să achite diverse sume de bani în baza unor contracte de consultanță pentru obținerea de fonduri europene, promițând întocmirea și depunerea documentației necesare.
Ulterior, femeia și-ar fi însușit sumele încasate fără a mai presta serviciile asumate. Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 125.000 de lei.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii, urmând ca tânăra să fie prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, pentru dispunerea unei alte măsuri preventive.











