Tânărul bătut în Polus: Nu ştiu cine sunt agresorii şi nici de ce m-au bătut

Tânărul bătut în Polus: Nu ştiu cine sunt agresorii şi nici de ce m-au bătut
Emanuel Mico, tânărul bătut cu bestialitate la Polus Center, spune că nu îi cunoaşte pe agresori şi nici nu ştie ce motiv ar fi avut aceştia să îl bată.

Tânărul bătut cu bestialitate la Polus Center a declarat că nu ştie cine sunt cei care l-au atacat. "Nu ştiu de ce m-au bătut, nu îi cunosc şi nici nu am mai fost în cazinoul respectiv de mai bine de un an". Unchiul victimei, însă, spune că bătăuşii au fost oamenii patronului care deţine casinoul.

Emanuel Mico a mers, sâmbătă, împreună cu unchiul său în casino pentru a juca la rulete. "După 20 de minute unul dintre agresori s-a apropiat de mine şi mi-a spus: băiete, hai cu mine până afară, am ieşit împreună cu el, iar acolo mă aşteptau alţi şase indivizi", relatează  victima. Mico susţine că s-a refugiat la Kids Land, zonă destinată copiilor, iar ceilalţi bărbaţi l-au urmat şi l-au luat la bătaie chiar acolo.

"Au încetat să mă bată numai după vreo 10-15 minute, când o femeie a strigat să înceteze şi a ameninţat că va chema poliţia, după care m-au scos afară şi au continuat masacrul", a mai declarat tânărul, completând că atunci când a vrut să meargă la baie pentru a se spăla de sânge aceştia l-au ameninţat că dacă se ridică îl vor lovi cu scaunul în cap şi îl vor omorî.

"Nu ştiu ce a urmat pentru că am fost inconştient o perioadă şi mi-am revenit abia după ce au intervenit poliţia şi ambulanţa", susţine victima.

Emanuel Mico, momentan, este internat la neurologie, cu răni grave în zona capului.

Etichete
Comenteaza