Târgul "Produs de Cluj” revine la Turda. Ce poţi găsi la standuri

Târgul
Târgul Produs de Cluj debutează, în 2014, la Turda. Circa 100 de producători și meșteri populari din tot judeţul îşi vor prezenta produsele, în perioada 25-27 aprilie, la târg.

„Am decis ca primul târg din acest an să se desfășoare la Turda având în vedere importanța acestui municipiu și succesul pe care târgurile noastre l-au avut aici în anii trecuți. Vom avea aproximativ 100 de standuri la care producătorii și meșterii populari din județul Cluj își vor prezenta produsele și sperăm că oferta va fi pe placul tuturor. Conform tradiției, participanții la târg, fie ei expozanți sau cumpărători, vor avea parte de spectacole folclorice susținute de artiști și ansambluri folclorice de renume. O noutate și, sperăm noi, o surpriză plăcută pentru toată lumea, o va reprezenta seara de sâmbătă, 26 aprilie, când pe scenă vor urca formații de muzică ușoară clujene, cap de afiș fiind Desperado", a precizat Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj.

Vizitatorii târgului vor putea achiziţiona de la ulei presat la rece, miere de albine, dulciuri de casă, la produse de întreținere corporală naturiste, dar și de artizanat.

Pentru amuzamentul celor mici, este programat un spectacol de magie susținut de artiștii Teatrului de Păpuși Puck, precum și un atelier de sculptură în legume.

Comenteaza